Statul Vatican va menţine obligativitatea purtării măştilor sanitare FFP2 în spaţiile închise şi certificatul sanitar pentru accesul în Muzeele Vaticane şi în alte spaţii, relatează EFE.
Decizia secretarului de stat, cardinalul Pietro Parolin, prelungeşte măsurile anti-COVID-19, considerând că „actuala situaţie pandemică”, impune „proceduri specifice, extraordinare şi excepţionale” pentru a o combate, scrie agerpres.ro.
Pe lângă menţinerea măştilor în toate spaţiile închise la Vatican, decizia prevede şi menţinerea distanţei între persoane, igiena mâinilor, dezinfectarea şi ventilarea periodică a tuturor spaţiilor publice.
Sfântul Scaun solicită în continuare certificatul sanitar de bază care dovedeşte vaccinarea, trecerea prin boală sau un test negativ pentru COVID-19 în toate spaţiile publice.
Acest certificat este necesar pentru a avea acces la Muzeele şi Grădinile Vaticane, în vilele pontificale sau în Palatul Apostolic Castel Gandolfo, reşedinţa papală tradiţională de vară, până la venirea papei Francisc, care a renunţat la ea.
Pe de altă parte, vaccinarea rămâne obligatorie pentru marea parte a personalului care lucrează în micul stat.
Se va cere totodată „certificatul sanitar ranforsat”, care dovedeşte vaccinarea sau trecerea prin boală, întregului personal sanitar, angajaţilor din securitate, urgenţă sau protecţie civilă, angajaţilor din apărare şi celor implicaţi în contactul direct cu publicul sau cu vizitatorii.
Toate aceste persoane care lucrează în guvernul statului Vatican – sau în primărie – nu vor putea accede la locul de muncă şi se va considera absenţă nejustificată de la serviciu şi va fi sancţionată cu suspendarea salariului.
Certificatul va fi cerut şi participanţilor la convenţii sau celor care fac parte din serviciile de restauraţie de la Vatican.
Sursa: stiripesurse.ro
Valahol elszallt az istenhit a Vatikanbol…