Actualitate, Externe

Viața în GULAGUL OLIMPIC din China: Zeci de sportivi (care sunt vaccinați și au sosit în China cu test negativ) sunt ținuți într-o carantină a groazei, cu mâncare dezgustătoare, după ce au fost depistați pozitivi la Covid

Zeci de atleți plasați în izolare din cauza coronavirusului la Jocurile Olimpice de iarnă din China, care implementează o politică „zero Covid”, și-au descris suferința, povestind că au „plâns ca disperații” după ce au fost sculați din pat la ora 3 dimineața și li s-a servit o mâncare jalnică în camere prea mici pentru a se putea antrena, scrie Daily Mail.

Totul este ciudat pentru că atleții sunt vaccinați și au sosit în China cu test negativ.

Beijingul și-a propus să organizeze un eveniment fără virus în mijlocul unei pandemii, izolându-i pe concurenți și echipele lor într-o bulă în care sunt supuși testării în fiecare zi, iar cei care sunt depistați pozitivi sunt duși în izolare.

 

Meniul „olimpic” : o porție mică de paste simple, un os cu niște așchii de carne pe el, un sos portocaliu neidentificabil, câțiva cartofi și niște pui fiert. În afară de acea mână de cartofiori, în caserolă nu sunt deloc legume
Dar condițiile de izolare sunt, potrivit relatărilor, deplorabile. Valeria Vasnetsova, o biatlonistă rusă, susține că i s-a servit aceeași masă necomestibilă de trei ori pe zi, timp de cinci zile la rând – ajungând atât de slăbită, încât „îi ies oasele prin piele”.
Șeful echipei germane, Dirk Schimmelpfennig, a criticat, de asemenea, condițiile „inacceptabile” la care sunt supuși sportivii săi, afirmând că încăperile în care sunt izolați sunt prea mici și neigienice, mâncarea este sărăcăcioasă și nu se fac teste PCR, de care sportivii depind pentru a se elibera.
Natalia Maliszewska, o patinatoare de viteză poloneză, a descris cum a fost plasată în- și apoi scoasă din carantină în repetate rânduri, în zile succesive, din cauza rezultatelor contradictorii ale testelor Covid, o experiență pe care a descris-o drept o „traumă” care a stors-o de plâns.
În timpul unei „nopți de groază”, ea a spus că personalul a scos-o din pat la ora 3 dimineața pentru a o duce înapoi în satul sportivilor, decizând că nu are, de fapt, Covid – pentru ca mai târziu să constate că au făcut o greșeală și au dus-o înapoi în izolare.
„Mă aflam în ambulanță. Era ora 3 dimineața. Plângeam în hohote, neștiind ce se întâmplă. Nu mă simțeam deloc în siguranță”, a spus tânăra de 26 de ani.
În prezent, 387 de persoane din bula sportivilor se află în izolare pe motive de Covid, deși acest număr include și membri ai echipelor lor și presa. Numărul exact al concurenților aflați în izolare nu este clar, dar se crede că este de ordinul zecilor.
Vincent Zhou, un patinator artistic american care spera la o medalie, s-a numărat printre sportivii care au fost depistați pozitiv luni și a fost dus la izolare. Snowboardera austriacă Sabine Schöffmann a fost, și ea, testată pozitiv.
Jukka Jalonen, șeful echipei de hochei pe gheață a Finlandei, a declarat duminică că autoritățile chineze încalcă drepturile omului în cazul unuia dintre jucătorii săi emblematici, ținându-l în izolare în ciuda faptului că medicii echipei i-au permis să joace.
Marko Anttila a fost închis într-un centru de izolare de când a ieșit pozitiv la virus, în urmă cu 18 zile, a precizat Jalonen, și continuă să fie ținut izolat deși nu prezintă simptome.
Marko Anttila

Conform regulilor stricte din China, o persoană poate ieși din izolare doar după două teste PCR negative, efectuate la 24 de ore distanță.

Cu toate acestea, OMS avertizează împotriva folosirii testelor PCR pentru a stabili perioadele de izolare, deoarece oamenii pot continua să fie depistați pozitivi la testele foarte sensibile timp de câteva săptămâni după infectare, deoarece mici urme de virus rămân în organismul lor.
Anttila se află sub o presiune psihică uriașă, a spus Jalonen, adăugând totodată că sportivul „nu primește mâncare bună”.
Plângerea sa cu privire la hrană este similară celei a lui Vasnetsova, care a postat pe Instagram o fotografie cu mâncare despre care spune că i-a fost servită de trei ori pe zi timp de cinci zile.
Sursa: Iustina Filimon / ActiveNews 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile