Cum se vede oamenii nu sunt mulțumiți de măsurile anti-Covid din Belgia.
După protestul violent de ieri din Bruxelles.
Polițiștii au fost învinși și au fost nevoiți să fugă.
Un român din Bruxelles a povestit duminică, la Antena 3, cum a văzut îngrozit, de la fereastră, protestele violente faţă de restricţiile Covid-19. Întrebat ce l-a speriat cel mai tare, românul a spus: „Reacţia autorităţilor belgiene, faptul că au fost tunuri cu apă asupra protestatarilor”.
„Manifestaţiile au fost autorizate, dar s-a intervenit cum nu a mai fost până acum de când sunt eu în Bruxelles. Am auzit bubuituri şi tot felul de reacţii violente. Autorităţile belgiene au creat chiar un cordon în faţa Comisiei Europene. Protestatarii au vrut să meargă către Comisie, deşi se vorbeşte de reducerea certificatului verde. Oamenii sunt consternaţi, și comunitatea de români, ei sunt nemulţumiţi, mai ales că au văzut acea ştire în care OMS spune că acel certificat verde nu prea îşi mai are rostul”, a spus Raul Ciuteanu, român aflat la Bruxelles.
Tot el mai spune că printre protestatari sunt şi români. „Protestatarii nu au fost numai belgieni, ci şi din alte ţări, inclusiv din România. Acesta este un semnal că oamenii nu sunt mulţumiţi de actuala situație şi faptul că s-au dus către instituţiile europene e un alt semnal din partea lor”, a spus Ciuteanu.
People are not happy with the Covid measures in Belgium.pic.twitter.com/m27fpjOOOX
— Stan (@StanM3) January 23, 2022