Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu (USR-PLUS), nu respectă regulile impuse de propriul guvern. El a fost surprins și fotografiat fără mască pe holul Parlamentului, deși în acest moment, masca este obligatorie în spațiile publice închise.
România TV spune că acesta a stat fără mască aproximativ 20 de minute, timp în care s-a și salutat cu câțiva colegi din Parlament. Voiculescu și-a pus masca doar când un coleg din USR-PLUS l-a invitat în biroul lui.
Răspunsul lui Voiculescu
„Eram într-o conferință video mi-am dat jos masca pentru intervenție, pentru a mă face mai bine înțeles și pentru că îmi era sete – pentru a comunica mai clar și pentru a bea apă.
Fără să spun că asta justifică greșeala, trebuie spus că am făcut asta fiind singur în încăpere – fără nicio persoană la mai puțin de 10 metri în jurul meu.
La un moment dat mi-a fost atrasă atenția și mi-am pus la loc masca. Fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate. Regulile trebuie respectate”, a scris Voiculescu pe Facebook.