24 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş au dat în judecată Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Spitalul Judeţean Târgu Mureş şi Direcţia de Sănătate Mureş, cerând fiecare daune morale de câte 15.000 de lei pe motiv că în mai 2020 au fost diagnosticaţi eronat cu COVID şi internaţi în spital cu forţa. Reclamanţii au pierdut procesul, dar sentinţa nu este definitivă, relatează Ziare.com.
Cu ocazia unei testări de rutină efectuate în luna mai 2020, zeci de angajaţi ai DGASPC Mureş, asimptomatici, au fost depistaţi cu COVID-19. Aceştia au fost luaţi de ambulanţe şi duşi la spital, unde au fost internaţi. Pentru că nu aveau simptome, angajaţii DGASPC au cerut să fie retestaţi.
La 4-5 zile de la internare au fost retestaţi, iar două teste consecutive, efectuate la un interval de 24 de ore, au ieşit negative. După externare, mai mulţi dintre angajaţii internaţi au făcut teste pentru anticorpi, reieşind că nu au anticorpi. În consecinţă, angajaţii DGASPC Mureş internaţi deşi nu erau infectaţi s-au adresat instanţei.
Considerând că testele lor au fost fals pozitive, 24 de angajaţi ai DGASPC Mureş au dat în judecată Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Spitalul Judeţean Târgu Mureş şi Direcţia de Sănătate Mureş, cerând fiecare daune morale de câte 15.000 de lei.
„Perioada petrecută în spital, în secţii cu pacienţi infectaţi cu această boală, a fost traumatizantă pentru fiecare dintre reclamanţi şi pentru familiile lor, lăsând urme adânci în viaţa lor, care produc şi la acest moment efecte”, a arătat în proces avocatul reclamanţilor.
Referitor la traumele suferite cu ocazia internării, una dintre reclamante a arătat că a fost internată într-o secţie în care se mai aflau 21 de femei, unele cu simptome severe de COVID-19.
Angajata DGASPC a mai arătat că „sacii de gunoi aferenţi saloanelor erau depozitaţi câte 2-3 zile pe holurile spitalului, pe unde trecea fiecare dintre ei”. „În aceşti saci de gunoi se aflau depozitate resturi de mâncare şi articole de igienă folosite de paciente respectiv şerveţele, tampoane şi hârtie igienică. Pentru toate cele 22 de femei câte au fost internate în aceea perioadă, au existat doar 2 toalete şi două duşuri comune, grupuri sanitare în care era o mizerie de nedescris, riscul de infectare fiind extrem de ridicat. Datorită medicamentelor administrate foarte multe paciente aveau diaree, mizeria de la grupurile sanitare fiind oripilantă”, a descris situaţia una dintre angajatele DGASPC, care a cerut daune morale de 15.000 de lei.
O altă reclamantă a arătat în proces că „în spital era o presiune foarte mare asupra lor, erau ameninţate în mod constant că o să fie trimise la secţia de psihiatrie asta în condiţiile în care erau doar speriate şi supărate, în niciun caz recalcitrante sau agresive”.
Articolul integral poate fi citit aici.
Sursa: The Epoch Times