Avocatul german Dr. Reiner Fuellmich, liderul unui grup de avocați care au dat în judecată OMS pentru daunele provocate populației de măsurile covidiene, i-a acordat duminică un interviu jurnalistului Richard Boutry despre procesele care vor începe săptămâna viitoare la Curtea Internațională (așa-numitul proces Nuremberg II). Dr. Fuellmich s-a aflat pe 23 ianuarie 2022 la Bruxelles, unde a participat la o conferință de presă organizată de Children’s Health Defense Europe și intitulată „Viitorul copiilor noștri este în joc” și la protestul anti-restricții din capitala Uniunii Europene, unde forțele de „ordine” au intervenit cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene. Manifestarea a avut loc în paralel cu cea de la Washington, unde au răspuns prezent circa 50.000 de americani cărora le-au vorbit între alții dr. Robert Malone și av. Robert F. Kennedy Jr.
Iată ce a declarat Dr. Reiner FÜLLMICH, de vorbă cu jurnalistul Richard Boutry (realizator al emisiunii La Minute de Ricardo) la finele conferinței despre procesul „Nuremberg II” care începe săptămâna viitoare la Curtea Internațională:
„Crime împotriva umanității, așa se numesc cele pe care le vedem desfășurându-se sub ochii noștri. N-aș fi crezut niciodată că asta este ceea ce ni se întâmplă în prezent. După cum am spus de nenumărate ori, dacă mi-ar fi spus cineva acum doi ani ce urma să ni se întâmple, nu l-aș fi crezut, l-aș fi trimis să-și ia pastilele, spunându-i că totul va fi bine.
Ceea ce se întâmplă în prezent, măsurile anti-Corona sunt cu mult mai periculoase decât virusul. Știu că virusul există, dar nu este mai periculos decât gripa obișnuită. Măsurile sunt cele care omoară oameni, obligativitatea purtării măștii, distanțarea socială și, desigur, așa-numitele „vaccinuri”, care nu sunt deloc vaccinuri, sunt doze mortale, așa cum am aflat de la adevărații oameni de știință, precum dr. Mike Yeadon și grupul de cercetători cu care acesta lucrează.
Ba chiar se și experimentează dozaje letale. Avem dovada acestui lucru: încearcă să facă vaccinul cât mai letal posibil fără a speria prea mulți oameni.
Iar noi ne luptăm împotriva tuturor acestor lucruri. Singurul mod de-a o face este să dai lucrurile în vileag pentru a aduna cât mai mulți oameni care să înțeleagă ce se întâmplă, să le poți arăta întregul tablou, astfel încât ei să știe că nu doar au dreptul, ci și obligația să se opună. Nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru propriii lor copii”, a declarat dr. Reiner Füllmich jurnalistului francez. VIDEO:
Sursa: Vlad Părâu / ActiveNews