Compania Pfizer i-a cerut instanței federale care a obligat Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) să desecretizeze documentele privind siguranța vaccinului Pfizer să o lase să intervină în proces, declarând că vrea să înlăture riscul de divulgare involuntară a unor informații care nu intră sub incidența Legii privind libertatea de informare (FOIA), arată The Epoch Times.
Amintim că, inițial, FDA a cerut să i se acorde un termen de 55 de ani, pe care l-a extins apoi la 75 de ani, pentru a
se conforma ordinului judecătoresc care îi impunea să răspundă solicitării adresate, în temeiul Legii FOIA, de organizația Public Health and Medical Professionals for Transparency, reprezentată de Siri Glimstad. Din fericire, judecătorul a respins vehement această cerere și i-a ordonat să furnizeze toate documentele într-un ritm de 55.000 de pagini pe lună, adică în cel mult 8 luni.
La aproximativ două săptămâni după emiterea ordinului, pe 21 ianuarie, avocații Pfizer i-au cerut judecătorului care se ocupă de caz, Mark Pittman, numit de Trump, să îi permită companiei să intervină în proces.
Potrivit noilor documente depuse la instanță, Pfizer a aflat despre proces doar luna trecută, din presă, iar acum vrea să ajute personalul FDA să revizuiască documentele respective, pentru a se asigura că vor fi ascunse toate informațiile care nu fac obiectul legii FOIA.
Reprezentanții guvernamentali au declarat în fața instanței că au nevoie de ajutorul Pfizer „din cauza vitezei fără precedent la care Curtea a obligat FDA să proceseze documentele în cauză”.
Reclamanții, însă, i-au cerut lui Pittman să respingă oferta Pfizer.
„Chiar dacă FDA dispune de resurse mai mult decât suficiente pentru a furniza prompt documentele solicitate, iar agenția și-a declarat în mod repetat angajamentul de a proteja interesele Pfizer, Pfizer ar putea totuși să ajute FDA să grăbească eliberarea documentelor solicitate. Cu toate acestea, Pfizer nu oferă niciun motiv pentru care ar trebui să intervină în această chestiune pentru a oferi acest pretins ajutor. De asemenea, reclamantul nu poate înțelege de ce Pfizer are nevoie să intervină în această speță pentru a ajuta FDA să accelereze eliberarea documentelor solicitate – poate oferi această asistență fără a interveni”, a declarat într-un memoriu Public Health and Medical Professionals for Transparency.
În opinia grupului, judecătorul ar trebui să îi ceară companiei Pfizer să clarifice modul în care intervenția sa ar contribui la accelerarea furnizării documentelor.
În plus, avocații Pfizer au declarat că, deși compania nu intenționează deocamdată să conteste ordinul, nu exclud posibilitatea de a face acest lucru la un moment ulterior.
„Pfizer nu intenționează în prezent să ceară Curții să revină asupra ordinului său din 6 ianuarie 2022, dar Pfizer nu este în măsură în acest moment să renunțe la dreptul său de a face acest lucru dacă circumstanțele se vor modifica în așa fel încât să existe un motiv întemeiat pentru a face aceasta la un moment ulterior”, a declarat Daniel Tobey, unul dintre avocații Pfizer, într-o notă adresată instanței.
Reclamanții sunt îngrijorați că implicarea Pfizer va duce la reînnoirea demersurilor FDA de a întârzia publicarea datelor despre vaccin.
Pittman urmează să audieze argumentele pro și contra intervenției propuse de Pfizer pe 28 ianuarie, la tribunalul federal din Fort Worth, Texas.
Sursa: Iustina Filomon/ ActiveNews