Actualitate, Opinii, Politic

Fost şef al Armatei, despre riscurile României după invadarea Ucrainei: Vom deveni stat de frontieră cu Federaţia Rusă

Generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei Române, a declarat, pentru Main News, că invazia Rusiei în Ucraina ar putea contura o nouă realitate la graniţele României, dacă planul lui Vladimir Putin va fi dus până la capăt. Totuşi, fostul şef al armatei a precizat că scenariul nu reprezintă un pericol direct pentru români.

Generalul Ştefan Dănilă a transmis că, în momentul de faţă, refugiaţii reprezintă un risc pentru România. „Deja au început să vină refugiaţi din Ucraina. Vom deveni stat de frontieră, de graniţă, cu Federaţia Rusă, cu bazele militare ruseşti care vor fi instalate acolo. Nu este un pericol direct pentru populaţie, dar nu ne simţim bine, pentru că i-am simţit pe ruşi agresori şi nu te poţi simţi bine lângă un vecin agresor.

Dar nu există în niciun caz pericolul să intre pe teritoriul României”, a declarat generalul Ştefan Dănilă, pentru Main News. Fostul şef al Armatei este de părere că Rusia a început invazia totală a Ucrainei, însă susţine că este vorba despre un atac militar, nu de ocuparea anumitor teritorii.

„Pe partea de Est se urmăreşte securizarea celor două republici (n.r. Lugansk şi Donetsk) până chiar către aliniamentul Nipru. În partea de Sud se urmăreşte izolarea Ucrainei faţă de Marea Azov şi Marea Neagră, inclusiv până în Insula Şerpilor.

În partea de Nord, dinspre Belarus, se urmăreşte ajungerea cât mai repede la Kiev”, a adăugat generalul, potrivit sursei citate. Dacă ar ajunge în capitala Ucrainei, Rusia ar urma să încerce schimbarea regimului pentru a instala un guvern pro-rus, a transmis generalul Ştefan Dănilă.

„În momentul de faţă, armata regulată este knock-out, din punctul meu de vedere, este paralizată. Este destul de periculoasă pentru armata rusă rezistenţa ucraineană care va fi destul de greu de lichidat. Demilitarizarea, aşa cum şi-o doreşte Vladimir Putin, este un obiectiv mult prea îndepărtat şi nu este posibil în sensul de a aduna toate armele. Va distruge tot ce înseamnă armament greu al Ucrainei.

Foarte periculos va fi că cetăţeni ucraineni vor rămâne cu arme mici la ei şi vom asista la lupte de gherilă în Ucraina, inclusiv pe termen lung”, a explicat fostul şef al Armatei. Nu în ultimul rând, generalul a adăugta că decizia liderului de la Kremlin de a intra cu trupele în Ucraina demonstrează că nu îl interesează sancţiunile pregătite de Occident.

„Din punct de vedere militar îşi impune prin forţă prezenţa în Ucraina, obţine controlul Ucrainei. În teritoriile Ucrainene va avea şi sprijin, trebuie să recunoaştem, că există multă populaţie rusofonă. În Ucraina nu toată lumea este pro-occidentală. În Federaţia Rusă va avea sprijinul populaţiei proprii pentru această acţiune foarte hotărâtă întreprinsă încă o dată de preşedintele Putin”, susţine Dănilă.

Sursa: Andreea Ghiorghe / adevarul.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile