Actualitate, Religie

15 august: Adormirea Maicii Domnului – Se spune sau nu „La mulţi ani” de Sfânta Maria?

Luni, 15 august 2022, creştin-ortodocşii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului. Adică o cinstesc pe Sfânta Maria. O problemă controversată, de foarte mulţi timp, este dacă, în această zi, se urează „La mulţi ani!” celor care poartă numele „Maria” sau derivate de la acesta.

Unii preoți cred că trebuie cinstit numele sfintelui/sfintei prin fapte bune, în timp ce alţii consideră că este doar „sărbătoarea morţilor”.

Mentalităţi diferite între credincioşi şi cei mai puţin religioşi

Un răspuns definitiv este imposibil de oferit și subiectul a stârnit controverse și certuri, fiindcă sunt oameni care consideră că pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se pomenesc doar morții, iar ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, când este Nașterea Maicii Domnului.

Nu există niciun fel de reglementări sau o delimitare precisă. Oamenii transferă modelele comportamentale, amestecă lucrurile, dar nu putem spune că avem o controversă. Nu este greşit să îi spui cuiva care poartă un nume derivat din Maria «La mulţi ani!» pe 15 august“, a subliniat sociologul Alfred Bulai.

Oamenii care nu sunt foarte preocupați de religie nu se vor supăra dacă spunem „La mulți ani” pe 15 august fiindcă, neștiind contextul teologic și interpretările, nu au de ce să fie deranjați.

Statisticile arată că peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica pe 15 august, majoritatea sunt femei.

 

Sursa: national.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile