Actualitate

Când politicienii psihopati manipulează deciziile: Boris Johnson cere G7 ca vaccinarea Covid să devină obligatorie la nivel planetar până la sfârșitul anului 2022

Boris Johnson cere G7 ca vaccinarea Covid să devină obligatorie la nivel planetar până la sfârșitul anului 2022: „Ar fi cea mai mare performanță din istoria medicinei”. Tatăl lui a scris în 1982 o carte despre un virus, care se încheie cu vaccinarea lumii, scrie portalul ActiveNews.

Premierul britanic Boris Johnson a cerut sâmbătă liderilor din Grupul celor șapte națiuni, numit și „G7” să se angajeze în vaccinarea întregii lumi împotriva COVID-19 până la sfârșitul anului 2022.

 

 

Johnson declarat că va încerca să obțină un angajament în privința atingerii obiectivului global de vaccinare, anunță NDTV.

„Vaccinarea întregii lumi până la sfârșitul anului viitor ar fi cea mai mare realizare din istoria medicinei”, a spus Johnson într-o declarație. „Îi invit pe colegii mei lideri din G7 să ni se alăture pentru a pune capăt acestei pandemii teribile și să se angajeze că nu vom permite niciodată ca devastarea provocată de coronavirus să se repete.”

Liderii Marii Britanii, Germaniei, Franței, Statelor Unite, Italiei, Japoniei, Canadei la care se adaugă cei ai Uniunii Europene se vor întâlni la summitul de trei zile al G7 din Cornwall, în sud-vestul Angliei, care începe vineri. Aceasta va fi prima călătorie în străinătate pentru președintele american Joe Biden de la preluarea mandatului în ianuarie.

Boris Johnson și tatăl său, Stanley Johnson, sunt adepți ai depopulării planetei, respectiv ai teoriei malthusianiste. Într-un articol din 25 octombrie 2007 publicat în The Telegraph și tradus de ActiveNews AICI, Johnson afirma că „Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești de pe această planetă”.

Tatăl lui Boris a fost angajat al Băncii Mondiale și Comisiei Europene dar și europarlamentar. Tatăl lui Stanley, bunicul lui Boris, s-a numit Osman Kemal și era fiul lui Ali Kemal Bey, unul dintre ultimii miniștri de Interne ai Imperiului Otoman.

Stanley Johnson este autorul mai multor lucrări de promovare a teoriei depopulării planetei dar și al unei cărți de ficțiune publicată în 1982 și intitulată „Virusul Marburg”, republicată recent sub titlul VIRUSUL. În ea, Johnson Sr. dezvăluie „paralele ciudate” cu actualul virus Covid: izbucnirea unei boli misterioase și mortale, ale cărei origini sunt urmărite de un student la medicină infectat de o maimuță. Cartea are și un epidemiolog-erou, așa, ca Fauci, care este într-o căutare disperată pentru un vaccin …

În postfața reeditată sub titlul VIRUSUL, Johnson, acum de 80 de ani, spune: „Va fi lupta cu COVID-19 la fel de reușită ca cea a eroului meu fictiv în lupta împotriva virusului Marburg? … Gândindu-mă la propria mea carte și la finalui ei fericit, nu pot să nu simt că guvernele din întreaga lume, inclusiv ale noastre, trebuie să se concentreze fără milă pe căutarea unui antidot sau a unui vaccin. Fără a diminua în vreun fel importanța măsurilor de precauție de izolare sau atenuare, imunizarea în masă s-ar dovedi cu siguranță un factor crucial în oprirea răspândirii COVID-19 sau în prevenirea unor noi focare, de ex. „al doilea val” despre care auzim”.

Alte titluri, în original, din opera vastă a tatălui lui Boris Johnson: Life without Birth: A Journey Through the Third World in Search of the Population Explosion (1970),The Green Revolution (1972), The Population Problem (1973),The Urbane Guerilla (1975), The Marburg Virus (1982), World Population and the United Nations (1987), World Population – Turning the Tide (1994),The Politics of Population: Cairo, 1994.

Până în momentul de față, Marea Britanie a comandat peste 500 de milioane de doze de vaccin COVID-19 pentru populația sa de 67 de milioane de locuitori și spune că va dona toate vaccinurile de care nu are nevoie.

Ps.

După cum putem vedea, acest proiect de p(l)andemie se pregătește de ani de zile. Nici nu este o coincidență faptul că la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012 din Anglia, întreaga epidemie „covid19”, care a avut loc în 2020, a fost efectuată într-un joc de dans gigantic destul de grotesc.

Teoriile conspirației pot fi acuzate celor care pot gândi logic, dar este un fapt că apar din ce în ce mai multe ciudățenii cu privire la așa-numita pandemie.

După cum putem vedea, acest proiect de p(l)andemie se pregătește de ani de zile. Nici nu este o coincidență faptul că la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012 din Anglia, întreaga epidemie „covid19”, care a avut loc în 2020, a fost efectuată într-un joc de dans gigantic destul de grotesc.

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile