Actualitate, Externe

A început întâlnirea istorică dintre Joe Biden şi Vladimir Putin (+video)

Joe Biden și Vladimir Putin au făcut prima fotografie la întâlnirea istorică de la Villa La Grange din Geneva. Cei doi președinți au stat în fața vilei împreună cu președintele elvețian Guy Parmelin, care le-a urat un „dialog fructuos în interesul celor două țări și al lumii”. Biden și Putin au ascultat cum au fost traduse declarațiile sale, mai întâi în rusă și apoi în engleză.

Liderul elvețian și-a luat rămas bun, iar Biden și Putin, rămăși singuri în fața camerelor, au dat mâna, s-au privit și au zâmbit. Putin s-a întors spre presă și a mai zâmbit o dată, înainte de prima rundă de întâlniri. Celor doi li s-a alăturat diplomații lor de top, secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de externe Sergey Lavrov.

Cei doi şefi de stat au fost salutaţi de către preşedintele elveţian, după care s-au aşezat la o reuniune restrânsă la care participă Biden, Putin, secretarul de Stat american Antony Blinken şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Fiecare parte are câte un translator.

Ulterior ei urmează să participe la o reuniune mai largă, la care participăşi alţi oficiali de rang înalt şi care urmează să dureze mai multe ore. Cei doi şefi de stat urmează să discute o serie de dosare, de la atacuri cibernetice şi amestecul Rusiei în alegeri americane la controlul armamentului şi invazia rusă în Ucraina. Ambele părţi au minimalizat reuniunea, însă atât Biden, cât şi Putin au subliniat că vor relaţii mai stabile între ţările lor.

Este aşteptat ca la reuniunea iniţiată de Biden să fie adoptat un ton diferit decât la cea care a avut loc în iulie 2018, la Helsinki, între preşedintele american de la acel moment, Donald Trump, şi Putin. Trump a insistat atunci ca cei doi lideri să se întâlnească la începutul summit-ului în absenţa consilierilor, stârnind îngrijorări că fostul ofiţer KGB îl va învălui pe omologul american.

Întâlnirea de săptămâna aceasta dintre Biden şi Putin are loc în cadrul primei vizite internaţionale a lui Biden ca preşedinte, în timpul căreia a reconfirmat alianţele cu liderii G7 şi partenerii NATO. La sediul NATO, Biden le-a declarat reporterilor că s-a consultat cu ceilalţi lideri mondiali înaintea întâlnirii cu Putin.

Sursa: observator.ro /Mediafax

 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile