Actualitate, Documente despre realitate

A murit cunoscutul medic evreu-american VLADIMIR ZELENKO – El a deconspirat vaccinarea Covid în fața unui Tribunal Rabinic: „Treziți-vă! Este al III-lea război mondial. Este moarte. Este genocid. Doar 10% vom supraviețui – cei cu credință!”

Declarația laboratoarelor Zelenko Labs cu privire la decesul fondatorului nostru, Dr. Vladimir „Zev” Zelenko
(Dallas, Texas):„Cu imensă tristețe anunțăm decesul fondatorului nostru, Dr. Vladimir ”Zev” Zelenko.

Dr. Zelenko a fost un medic, om de știință și activist pentru drepturile medicale care a influențat viețile a milioane de oameni.

Unii au fost salvați ca urmare a rolului său de medic și chiar mai mulți au fost inspirați de cuvintele sale.

”Protocolul Zelenko” al acestuia a salvat milioane de oameni și i-a adus o nominalizare la Premiul Nobel și admirația unui președinte al SUA (Donald Trump), printre alți lideri mondiali proeminenți.”

Ascultați mai jos unul din ultimele sale mesaje, în care vorbește și de cancerul pe care îl suferea de patru ani și care s-a accelerat, și citiți în continuare avertismentele grave pe care l-a făcut reputatul om de știință evreu:

 

Dr. Vladimir Zelenko avertizează împotriva unui genocid planetar

Dr. Vladimir Zelenko este cunoscut la New York pentru găsirea unui tratament preventiv foarte eficient pentru Covid 19. A publicat numeroase studii și a vindecat mii de persoane. În cele de mai jos explică în fața unui tribunal rabinic – Beth din – de ce vaccinarea actuală anti-covid este o erezie științifică cu mult mai periculoasă pentru sănătatea publică decât ceea ce afirmă Doxa.

În acest Video (disponibil în baza materialului) revine asupra cifrelor farmacovigilenței din Statele Unite care arată o mortalitate catastrofală a celor mai tineri și avorturi spontane de 8 ori mai multe la femeile gravide. El arată că și dacă întreaga planetă ar avea covid, ar fi maxim 35 milioane de decese; dimpotrivă, dacă s-ar vaccina 7 miliarde de indivizi, așa cum preconizează Bill Gates, ar fi aproape 2 miliarde de morți! Mai amintește că mortalitatea a explodat în Israel începând cu sfârșitul lui decembrie (cf. Graficul din josul paginii)

Dr. Vladimir Zelenko vorbește de genocid planetar și ar fi complicat să fie acuzat de antisemitism, din moment ce vorbește în fața unor rabini! El compăra supraviețuirea în fața vaccinării Covid cu fuga evreilor în Egipt, când doar 10% din poporul evreu de atunci, cei cu credință și „gândire mântuitoare”, au supraviețuit.

***

Dr. Vladimir Zelenko  este medic de familie agreat de Consiliul de Administrație de peste 20 de ani. A fost descris de către pacienții săi ca membru al familiei a mii de familii și este un medic consilier pentru Corpul Ambulanțelor Voluntare la Kiryas Joel din New York.

Dr. Zelenko a elaborat cunoscutul protocol Zelenko care a salvat nenumărate vieți în lumea întreagă.

– Bine ați venit, Dr. Zelenko. Mulțumesc că ne sunteți alături. Aș dori să comentați subiectul nostru.

Dr. Vladimir Zelenko: Vă voi împărtăși pe scurt experiența mea. Echipa mea a tratat în mod direct 6000 de pacienți. Am format sute de medici care acum își formează studenții. Și, ca grup, am tratat milioane de pacienți, cu succes. Președintele Trump a fost pacientul meu, Rudy Giuliani a fost pacientul meu, Rabi Haim Kanievsky a fost pacientul meu, Rabi Litzman, ministrul vostru, al sănătății, din Israel anul trecut a fost pacientul meu. Vă spun doar ce persoane m-au contactat pentru tratamente, printre care și președintele Bolsonaro din Brazilia.

Acum, experiența mea mi-a dat o perspectivă unică în abordarea Covid 19, care îi ține pe oameni departe de spital.

În ceea ce privește copiii, singurul motiv pentru care ați vrea să-i tratați este dacă credeți în jertfirea copiilor… Dacă vreți să faceți experiențe pe copii ca pe carbon, este un foarte bun motiv să le faceți o injecție. Altfel nu este necesar. Vă voi explica.

De fiecare data când evaluați un tratament, trebuie să-l examinați sub trei unghiuri: 1. Este sigur? 2. Funcționează? 3. Aveți nevoie de el? Nu trebuie să-l utilizați numai pentru că aveți capacitatea,  trebuie să fie o necesitate medicală, trebuie să aveți nevoie!

Uitați-vă la CDC, la statisticile pentru copiii sub 18 ani care sunt sănătoși, indicele de supraviețuire este de 99, 998% – indicele de supraviețuire fără tratament. Așa cum a spus Dr. Yeadon, virusul gripei este mai periculos pentru copii decât Covid-19. Și el a făcut o estimare că vreo sută de copii la un milion ar putea muri din cauza vaccinării. Cred că numărul ar putea fi mult mai ridicat și am să vă explic și de ce.

Dacă aveți un grup demografic care nu are niciun risc de a muri de o boală, de ce l-ați injecta cu o otravă mortală?

Hai să vedem dacă funcționează. Sunt doua țări din lume care au cel mai mare număr de cetățeni vaccinați: Israel, cu un indice de vaccinare ridicat, de 85%, și o națiune de pe o insulă din oceanul Indian, Seychelles, unde sunt peste 80% de persoane vaccinate. Cele două țări cunosc o epidemie cu varianta Delta. Vă rog, lăsați-mă să vă pun o întrebare: dacă ați vaccinat majoritatea populației dumneavoastră, de ce mai aveți încă epidemie? Asta este numărul unu și, numărul doi: de ce să mai faceți a treia doza cu același lucru care nu a mers primele două dăți? Asta ca să știm dacă funcționează sau nu.

Hai sa vorbim despre siguranță. Iată adevărata problemă! Sunt trei nivele de siguranță sau de decese, pe carte trebuie sa le vedem. Unul este acut, altul sub-acut și pe termen lung.

I) Acut, aș defini din momentul injecției până la trei luni. Riscul nr. 1 al injecției este formarea de cheaguri de sânge, așa cum a spus Yeadon și conform institutului Salk, de altfel. Apropo! Tot ceea ce spun este susținut de documente, așa că vă rog să nu mă credeți pe cuvânt, faceți propria voastră cercetare. Pot să vă furnizez dovezi la tot ceea ce spun. Conform Institutului Salk, când o persoana primește o injecție cu așa ceva, corpul devine o uzină producătoare de proteine Spike, producând trilioane de proteine Spike care migrează spre endoteliu ce căptușește interiorul vaselor sanguine. Și sunt, în mod esențial, mici spini în interiorul sistemului vostru vascular. Cum celulele sangvine circulă printre ele, se deteriorează și astfel cauzează cheaguri de sânge. Dacă acestea ajung la inimă, apare o criză cardiacă; dacă se întâmplă în creier, se produce un AVC. Deci, prima cauză de decese pe termen scurt este formarea de cheaguri de sânge. Și cele mai multe se petrec în primele 3-4 zile. 40% se întâmplă în primele trei zile după injectarea acestei otrăvi mortale.

Acuma, cealaltă problemă este că provoacă o miocardită ușoară sau o inflamare a inimii copiilor, sau a tinerilor adulți.

Și a treia problemă, cea mai îngrijorătoare, este, potrivit unui articol din New England Journal of Medicine, conform datelor lor preliminare, rata de avorturi spontane în primul trimestru, la femeile care se injectează în timpul primului trimestru de sarcină, crește de la 10% la 80%. Vreau sa înțelegeți ce tocmai v-am spus: rata de avorturi spontane în primul trimestru la femeile gravide când sunt vaccinate crește cu un factor de 8! Sunt date preliminare și pot să se schimbe în timp, dar vă spun numai situația de astăzi. Aceasta este cea mai mică problemă.

II) Cea de-a doua problemă este moartea sub-acută, care este următoarea. Studiile, care au fost făcute pe animalele injectate cu aceste vaccinuri, au arătat ca toate animalele au reacționat bine prin generarea de anticorpi. Când au fost atacate de virusul împotriva căruia au fost imunizate, un mare procent din ele au murit. Și, când s-a investigat, s-a descoperit că sistemul lor imunitar le-a omorât. Asta se numește cam așa: „amplificare dependentă de anticorpi” (ADE : Antibody-Dependent Enhancement) sau amorsaj patogen sau amplificare paradoxală a sistemului imunitar. Dar e un fapt că multe din aceste animale au murit. Poți contrazice susținând că poate oamenii sunt diferiți de aceste animale. Răspunsul meu este: poate! Totuși, aceste studii nu au fost făcute! Voi sunteți cei pe care se fac studiile în acest moment! Directorul de la Pfizer a spus: „Israelul este cel mai mare laborator al lumii„. Și, deci, aceste studii, pe termen lung pot exclude ….

Doctorul Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pentru descoperirea HIV, a spus că este cel mai mare risc pentru umanitate și cel mai mare risc de genocid din istoria omenirii. Și, deci, riscul unei reacții ADE la oameni, care se produce mai târziu, nu este exclus.

Întrebarea mea este următoarea: de ce aș vaccina pe cineva cu o substanță potențial distrugătoare și mortală, fără să exclud mai întâi acest risc?

III ) Și, al treilea element, consecințele pe termen lung. Sunt dovezi incontestabile că aceasta afectează fertilitatea, perturbă funcția ovarelor, reduce nr. de spermatozoizi. Numarul 1.

Numarul 2, crește cu certitudine numărul de boli autoimune. Cine știe, de-a lungul timpului, cum aceasta va reduce durata de viață. Și, săptămâna trecută, a fost publicat un articol care arată că aceasta crește riscul de cancer.

Deci, din orice unghi ai privi, fie în context acut, în care provoacă cheaguri de sânge, inflamația inimii și avorturi spontane la jumătatea sarcinii, fie în context sub-acut, în care poate antrena o reacție imunitară patologică dezastruoasă, fie pe termen lung, când provoacă o creștere a bolilor autoimune, cancer și infertilitate. Este foarte îngrijorător!

De fapt, voi spune așa: din punctul meu de vedere, guvernul israelian este o încarnare a lui Josef Mengele. Au permis, au angajat experimentarea umană a propriului popor! (…)

Primesc zilnic amenințări cu moartea, îmi risc viața, cariera, finanțele, reputația, aproape și familia, totul, doar pentru că stau aici și vă spun aceste lucruri!

Pe scurt, voi rezuma, acest vaccin nu e necesar și nimeni nu are nevoie de el. Copiii, deja am spus, au 99, 998% șanse să se însănătoșească. Tinerii adulți, între 18 și 45 de ani au 99, 95% șanse să se însănătoșească. Asta conform CDC, același concept.

O persoană care deja a avut Covid-19, și care are anticorpi naturali rezultați, are o imunitate naturală care este de un miliard de ori mai eficientă decât imunitatea artificială indusă de vaccin. Atunci, de ce să vaccinezi pe cineva cu o otravă mortală, care face anticorpi inferiori sau periculoși, când are deja anticorpi sănătoși?

Și pe urmă, dacă va uitați la populația cu un risc crescut, care are un indice de mortalitate de 7, 5%… Deci, datele mele, care au fost primele în lume, pe care le-am publicat într-un jurnal evaluat de medici, și care au devenit baza a mai bine de 200 alte studii, care au coroborat cu observațiile mele, arată că dacă-i tratați pe oameni din timp, reduceți mortalitatea cu 85%. Deci, la 600 000 americani, am fi putut preveni ca 510 000 să meargă la spital și să moară. I-am prezentat această informație lui Bibi Netanyahu în mod direct, i-am dat-o în mâini când se ducea în Australia, în aprilie 2020. Și am informat fiecare membru al Ministerului vostru, al Sănătății.

Deci, va întreb: dacă  pot să reduc rata mortalității de la 7, 5% la mai putin de 0, 5% la persoanele cu risc crescut, de ce să folosesc o otravă mortală care nu funcționează și care are efecte secundare teribile și oribile?

Vă propun un alt exercițiu de gândire. Dacă ar fi ca toată planeta să facă Covid-19 și să nu fie tratată, indicele de mortalitate mondial ar fi inferior la 0,5 %. Nu este ceea ce preconizez eu. Sunt mulți oameni, asta înseamnă că ar muri 35 de milioane. Totuși, dacă urmăm sfaturile unor „lideri mondiali” precum Bill Gates, care a spus anul trecut că 7 miliarde de persoane trebuie să fie vaccinate, indicele de mortalitate ar fi peste de 2 miliarde de persoane.

Deci, treziți-vă! Este al treilea război mondial, este un nivel de răutate și rea intenție pe care nu l-am mai văzut probabil în istoria omenirii.

Sunt împotriva sacrificării copiilor, sunt împotriva ideii de a avea un alt Zeroah. Si cred că, într-adevăr, Dumnezeu vrea să încerce pe fiecare. Și iată testul: vă veți închina Mie? Veți cere protecția Mea? Frica voastră vă va conduce la Mine și îmi veți cere ajutorul? Sau veți alerga la alte „Zeroah”, ale vaccinului, ale guvernelor voastre, ale despoților și tiranilor, ale sociopaților, ale dumnezeilor aspiranți. Nu e nimic nou sub soare. Aceștia nu sunt diferiți de faraoni, se cred dumnezei. Iar voi veți închina lor! Dacă vă veți prosterna înaintea lor, OK, să vă protejeze ei atunci! Să vedem cum se va termina!

Am văzut cum frica îi împinge pe oameni să facă lucruri complet iraționale, care nu au sens, să își sacrifice propriii copiiȘi da, Ministerul Sănătății voastre vă minte, statisticile voastre sunt eronate. Dacă vreți ceva real, este un site care se numește worldometers.info. Duceți-vă la Israel și puteți vedea că de pe 20 dec. începe un vârf mare pe curba morților în Israel. Știți ce s-a întâmplat pe 20 dec. în Israel? A început vaccinarea națională. Și aceste cifre sunt raportate de guvernul israelian! Sunt prea proști ca să le ascundă.

Nu există absolut nicio justificare pentru a utiliza această otravă mortală, decât dacă vrei să sacrifici ființe omenești. Cred că am terminat.

 

Sursa: ACTIVENEWS

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile