Ziua de 8 Martie nu va aduce ridicarea stării de alertă, a anunțat Guvernul. Justificarea menținerii acestei măsuri abuzive este cel puțin halucinantă: nu vor fi bani pentru internările pacienților cu alte boli. Astfel, Ministerul Sănătății a recunoscut faptul că și acum spitalele funcționează la jumătate de capacitate, deși numărul […]
Autor: Informația Liberă
Delegația Ucrainei a ajuns în locul în care vor începe negocierile cu Rusia (+VIDEO)
Delegația Ucrainei a ajuns la granița cu Belarus, loc în care vor începe negocierile cu Rusia. Delegația ucraineană a inclus: Președintele fracțiunii Servitorul Poporului David Arakhamia. Ministrul Apărării al Ucrainei, Oleksiy Reznikov. Consilier al șefului biroului președintelui Mihail Podolyak. Prim-adjunct al șefului delegației ucrainene la Grupul de contact trilateral Andriy […]
3 mai 1997: Una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina. Acum 23 de ani AU FOST CEDATE TERITORII ale patriei-mamă pentru a intra în NATO, la îndemnul evreului sionist Silviu Brucan
În urmă cu 23 ani, pe 3 mai 1997, are loc la Kiev semnarea tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de externe ai celor două țări. Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la […]
Românii, obligaţi să îşi schimbe buletinele – Data până la care trebuie implementate noile cărţi de identitate
Cartea de identitate electronică este un proiect mult aşteptat, iar deadline-ul de implementare este trimestrul IV al anului 2024, a afirmat marţi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Marcel Boloş, notează Agerpres. „Este un proiect mult aşteptat şi, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, avem în responsabilitate cartea de identitate electronică împreună cu semnătura […]
Toată lumea vrea să afle adevărul despre războiul din Ucraina! – Internauții o trimit pe Diana Șoșoacă să facă live din Kiev, după ce senatoarea a spus că nu sunt bombardamente în capitala Ucrainei
Diana Șoșoacă a stârnit un val de indignare chiar pe pagina ei de Facebook, după ce a pus sub semnul întrebării atacul Rusiei asupra Ucrainei și bombardamentele din Kiev. Revoltați, internauții au trimis-o pe senatoare să facă live-uri din Kiev, iar unii s-au oferit s-o ajute cu transportul. Diana Șoșoacă […]
Restricțiile la libertatea de exprimare continuă, „cenzura rusă” după cenzura Covid- Facebook, Google, YouTube și Twitter cenzurează presa de stat din Rusia
Decizia este fără precedent la nivelul celor mai mari companii tehnologice din lume. Facebook, Google şi YouTube împiedică mass-media de stat rusă să difuzeze reclame pe platformele lor, în timp ce Twitter suspendă orice publicitate în Ucraina și Rusia, deoarece presiunea crește asupra platformelor tehnologice pentru a răspunde invaziei Ucrainei […]
25.000 de refugiați ucraineni sunt în România – Anunț de ultim moment
Guvernul României a anunțat că la ora actuală pe teritoriul României au intrat până în această dimineață peste 46.000 de refugiați, fugiți din Ucraina, care este aflată în plin război cu armata Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a mai anunțat şi despre noile măsuri pe care la […]
Rușii au publicat prima înregistrare video de la fosta centrală nucleară Cernobîl, cucerită încă de joi (+VIDEO)
Rusia a publicat sâmbătă imagini din zona de excludere a fostei centrale nucleare de la Cernobâl, preluată joi sub control de trupele ruse în prima zi a invaziei în Ucraina, relatează France Presse. În imagini sunt văzuţi soldaţi ruşi patrulând în apropierea centralei, cu un tanc staţionat în apropiere. Un […]
A treia zi de război: Ucraina se destramă!
Încă de la primele ore ale dimineții au avut loc nenumărate explozii în Kiev, dar și în alte mari orașe din Ucraina. Acum însă, Rusia anunță prima mare reușită. Un mare oraș a fost capturat în urmă cu doar câteva minute. Anunț de ultimă oră din Rusia. Purtător de cuvânt […]
Unde a dispărut libertatea de exprimare? – Site-ul Sputnik.md nu mai funcționează nici în România, după ce autoritățile din Republica Moldova l-au blocat
Site-ul rus, sputnik.md, a fos blocat de autoritățile din Republica Moldova, iar sâmbătă acesta nu mai putea fi accesat nici în România. Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate sin Republica Moldova (SIS) a emis sâmbătă un ordin ce prevede blocarea a două site-uri rusești ”promotoare de informații ce […]