Actualitate, Opinii, Politic

Cătălin Tache: Trenuri cu arme de la Ciorogârla, duse în Ucraina de ”Doi ș’un sfert”!

Oficial, șeful statului român și totodată comandantul suprem al forțelor armate și-a asumat drept ajutor militar trimis Ucrainei doar niște căști și veste. Transport ce ar încăpea lesne în unul – două camioane…

Trupele speciale ale Jandarmeriei, mobilizate pentru flancarea trenurilor cu arme

Numai că, noapte de noapte, zeci de vagoane sigilate, acoperite cu prelate de camuflaj, păzite de jandarmi cu mitraliere și figurând în ”foile de parcurs” drept ”transporturi speciale” așteaptă pentru a fi ”transbordate” pe terasamentul feroviar ucrainean. În timp ce ”acoperiții” serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne coordonează ”civilii” de la ”Documentarea” IGJR. Cei care se agită de mama focului pentru ca nu cumva să se apropie cine ”nu trebuie” de trenurile speciale. Cele despre a căror destinație se recunoaște totuși, fie și doar cu jumătate de gură, că ar fi Ucraina… Dar ar transporta ”ajutoare umanitare”…

Da, transportăm arme …

Acum, dacă agenții Direcției de Informații și Protecție Internă își ”flexează” din nou mușchii, ca pe vremea defunctei ”Doi ș’ un sfert”, luându-i de tâmpiți pe toți ceilalți camarazi din servicii este strict problema lor… Mai ales că este clar că nu le face nicio plăcere că le-a picat pe cap această ”pleașcă”… Ingrata misiune de secretizare a transporturilor feroviare speciale către Ucraina fiindu-le pasată de către mult mai bătrânele ”șulfe” de la Direcția Generală de Informații a Armatei. Însă este pur și simplu imposibil de ” înghițit” penibila ”legendare” DIPI cu jandarmii din trupele speciale înarmați pentru intervenție și cu degetele pe trăgaciul mitralierelor, dar care ar păzi jucării, pături, prosoape și obiecte de igienă…

Oamenii generalului Hăpău predau ”marfa” jandarmilor încă din Pădurea Ciorogârla

Așa că, da, transporturile feroviare care operează în regim special în ultimele săptămâni dinspre București înspre Suceava, și de acolo direct în Ucraina transportă arme! Ceea ce, în fond, nici nu ar trebui să creeze un ”deranj” din cale afară de mare… Pentru că doar autoritățile de la București și-au asumat public că vor asigura ”culoare” pentru transportul de arme și muniții din alte țări, către Ucraina. Așa că foarte bine ar și putea recunoaște că ”da, transportăm arme în Ucraina”.

… Dar sunt ale noastre!

Numai că problema este cu totul alta… Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, armele și munițiile transportate în Ucraina pe calea ferată și cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției de Informații și Protecție Internă nu sunt străine! Ci provin direct din depozitele  deja ”celebrei” Unități Militare de la Ciorogârla! Acolo de unde au mai fost furate arme… Și sunt depozitate în special pistoale mitralieră fabricate în trecut la Cugir, dar care nu mai sunt folosite în mod uzual de către militarii români.

Oficial, Iohannis și-a asumat că trimitem doar căști și veste

Formând astfel un fel de rezervă, strategic, în caz de maximă urgență… Dar care acum sunt scoase controlat de la Ciorogârla, de către ofițerii acoperiți ai Direcției Generale de Informații a Armatei. Cei care de altfel asigură și scoaterea acestora din ”gestiunea” Logisticii nemuritorului general Cătălin Ștefăniță Zisu. Iar pentru a nu bate prea tare la ochi însoțirea ”transporturilor speciale” direct de către subofițerii Poliției Militare, așa cum se propusese inițial, flancarea respectivelor garnituri de tren este asigurată de  trupele speciale ale Jandarmeriei.

Și cu filmările ce facem…?

Acum, ținând cont că astfel de transporturi reprezintă cu siguranță o vulnerabiliate majoră la adresa securității naționale nu vom ”da drumul” la filmulețele cu ”trenurile speciale” acoperite cu prelată și păzite de jandarmi înarmați până în dinți! Dar ele există!

Armele ”made in România” ajung pe frontul ucrainean

Nu pot fi negate! Ca și cele cu ”acoperiții” DIPI care, în excesul de zel de a ”securiza” aceste transporturi pe întreg traseul lor nu fac decât să se deconspire singuri. Așa că fiecare român poate crede ce vrea… Dacă este bine sau nu că le furnizăm în secret arme ucrainenilor… Ținând cont totuși că, oficial vorbind, statul român a autorizat doar ”tranzitarea” teritoriului țării noastre de transporturi de arme produse în alte state ”donatoare”. Așa că propaganda oficială și mai ales cea operativă pot face ”spume mediatice” cu privire la ”transporturile speciale”… Dar deja filmările există…! Și ce facem cu ele, domnilor ofițeri DGIA, DIPI și ai altor servicii secrete?

Alții barem transportă cu avioanele…

Cei cărora nici măcar nu v-a trecut pe sub caschetă că astfel de transporturi masive, însoțite de trupe înarmate, chiar nu au cum să nu fie identificate…? Că noi nu le dăm drumul…! Dar dacă cel mai negru coșmar al vostru se împlinește totuși și ”cealaltă” propagandă va avea ”dovada” că România nu își respectă angajamentele internaționale asumate în ceea ce privește războiul din Ucraina? Și România va deveni și oficial identificată drept ”stat agresor”…? Realizându-se astfel visul cel mare al președintelui Volodimir Zelenski! Cel de internaționalizare a conflictului ucrainean prin atragerea în el, ”cu orice preț”, a unui stat membru NATO…

 

Sursa: Cătălin Tache / Ziarul National

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile