Actualitate

Cum condiționează actul educațional și actul medical de vac.cinare decanul Facultății de Medicină și Farmacie a Universtății Oradea

Cum condiționează actul educațional și actul medical de vac.cinare decanul Facultății de Medicină și Farmacie a Universtății Oradea.

Studenții disperați m-au contactat să-mi arate că li se impune vac.cinarea până la vară, sau testarea pe banii lor + achiziționarea de combinezoane si echipamente de protectie din banii lor, pentru a-si putea continua rezidentiatul/studiile.

Aveți mărturiile și discuțiile studenților atașate, EVIDENT cu identitatea protejată!

Am descoperit lucruri grave și macabre despre decanul facultății, Marius Adrian Maghiar:

  1. A fost condamnat pe fond pentru malpraxis și ucidere din culpă la 2 ani cu amânare în cazul unei paciente din localitatea Marghita pe care a operat-o la un spital privat pe care îl deține (Pelican Oradea) și care murit la o săptămână după intervenţie. Ulterior, acesta a fost achitat și puteți vedea din poze cam ce influență are acest domn pe plan local și nu numai.

 

  1. Decanul Marius Adrian Maghiar a fost implicat într-un accident mortal de lângă Huedin în 2020. Acesta se află în mașină cu fiul sau când a avut loc impactul care s-a soldat cu decesul celuilalt șofer. Culpa s-a stabilit a fi a celuilalt șofer. Probabil că domnul Maghiar se întorcea de la Cluj unde mai avea un spital privat (Pelican Cluj) la data accidentului.

 

  1. Atât actualul decan al Facultatii de Medicina, cât și familia, au o mulțime de afaceri în domeniul sănătății. Au 3 clinici private, Diagnostica SRL, Pelican IMPEX SRL (parte a MEDICOVER), MAGIC LAPAROSCOPY SRL, două dintre ele având și contracte de medicina muncii cu primăriile locale și unitățile școlare și medicale publice din Oradea, după cum puteți vedea din pozele investigației mele. Aceștia mai au și multiple firme de imobiliare.

 

  1. Fals intelectual pentru eliberarea de diplome false in calitate de decan. In anul 2012, procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie i-au trimis in judecata pe fratii Teodor Traian Maghiar si Marius Adrian Maghiar, fosti decani ai Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii din Oradea, acestia fiind acuzati de fals intelectual dupa ce au eliberat zeci de diplome false.

 

  1. Acuzații de nepotism și fraudare a alegerilor din cadrul conducerii Facultății de Medicină: Hotnews scria in 2004 ca “Universitatea de stat din Oradea a fost lasata mostenire mezinului rectorului. Senatorul PSD Teodor Maghiar i-a netezit acestuia partia spre scaunul de rector. Teodor-Traian Maghiar este unicul candidat la functia de rector al Universitatii oradene. La miezul zilei, fiul cel mic al rectorului, Teodor-Traian Maghiar (Doru), a ramas singur in cursa pentru scaunul vacant de rector, ora 12 fiind ultimul termen de depunere a candidaturilor pentru functia de rector la Universitatea din Oradea. Seniorul senator reusind sa-i elimine, pe rand, din cursa pe toti potentialii contracandidati ai feciorului sau.La fel si prorectorii, unul a fost ingenuncheat, iar celalalt a fost pus sa jure pe biblie ca sta deoparte. Baiatul cel mare al rectorului, Marius-Adrian Maghiar, s-a ales cu un post de prodecan la Facultatea de Medicina, alaturi de familia senatorului PRM Mircea Ifrim, iar senatorul-rector Maghiar si-a adjudecat functia de decan la Electrotehnica.”

Această practică este întâlnită și la alte Universități de stat, printre care UBB Cluj și a fost detaliată într-un dosar penal de grup infracțional organizat.

Exact ca în cazul condiționării studenților de la UMF Iași, vorbim tot despre un decan care are o influență Pharma, politică și, aparent , juridică, extrem de mare pe plan local. În cazul UMF Iași, studenții au reușit să obțînă testarea gratuită a studenților nevac.cinati, spre tristețea celor din sistemul privat care sperau să facă un ban grămadă fortandu-i pe studenți să se testeze înainte de fiecare examen. Observați din discuțiile studenților că decanul Marius Adrian Maghiar i-a îndemnat să facă practică la PIRVAT (el având 3 clinici private) și să se vac.cineze tot la privat. Ar fi interesant de aflat cum a ajuns o instituție privată să primească doze de vac.cin și la ce costuri.

Este încă o dovadă că mafia Pharma este transpartinică și că aceste condiționări și discriminări sunt o practică generalizată în Universitățile de stat, încălcându-se astfel dreptul fundamental la educație. Având în vedere faptul că vorbim despre viitori medici, aceste condiționări și discriminări nu vor face decât să potențeze exodul medicilor și, astfel, să ne îngrădească dreptul la sănătate și viață.

IOSEFINA PASCAL/ Facebook

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile