Declaratia politica a deputatului Mihai Lasca
Actualitate, Politic

BUCUREȘTI/ Declarația politică a deputatului Mihai Lasca. „STOP abuzurilor, cine vă credeți voi, Dumnezeu?!”

Declarația politică a deputatului Mihai Lasca a fost susținută în plen în Camera Deputaților în cursul zilei de marți. Acesta a susținut un discurs politic acid cu scopul de a trezi actualii politicieni care conduc defectuos țara de mai bine de 30 de ani. Deputatul vorbește despre curajul pe care poporul trebuie să îl aibă în aceste momente și despre cât de afectată este România pe toate planurile. ”Ajunge cu hoția, trădarea de neam și țară. STOP abuzurilor, cine vă credeți voi, Dumnezeu?!”

Declarația politică a deputatului Mihai Lasca

„Drag popor,
A venit clipa să te trezești, să cinstești prin luptă și curaj amintirea străbunilor tăi și să asiguri viitorul generațiilor ce vor urma, libertatea poporului român și suveranitatea țării noastre. Drepturile la viață, libertatea și prosperitatea ne-au fost răpite de o clasă politică ticăloasă, mincinoasă, care nu a reprezentat niciodată interesele poporului, ci mai degrabă interesele personale, de grup, care au falimentat România vreme de 30 de ani.

STOP abuzurilor

„A venit clipa să spunem STOP abuzurilor, ajunge cu hoția, trădarea de neam și țară. România este la pământ din punct de vedere social, economic, cultural, medical, educațional. Toate industriile și domeniile de activitate sunt afectate de măsurile administrative, legislative și fiscale adoptate de către politicienii corupți și guvernanți lacomi din fabrica de legi a statului – Parlamentul țării, Palatul Victoria și Palatul Cotroceni.
După ce ați prăduit țara vreme de 30 de ani acum ați decis să decimați sufletele și trupurile oamenilor prin măsurile aberante și sufocante, instituite prin legi și amenzi care infricoșează și privează oamenii de dreptul de a respira liber, de dreptul la viață și sănătate, urmând acum să discutați despre votarea obligativității vaccinării.

Protest București. Mesajele populației
Protest București. Mesajele populației

Cine vă credeți voi, Dumnezeu?!

În numele cărei științe false și mincinoase purtați cu ipocrizie masca și promovați vaccinarea ca fiind promisiunea vieții veșnice? Faceți propagandă mediatică măsurilor de distanțare socială, celor care dezumanizează și îndeamnă la frică și teroare oamenii, toate acestea folosind bani publici cu care mituiți presa coruptă ce demult a uitat să mai spună adevărul, singura ei grijă fiind să exacerbeze orice eveniment pentru a genera panică și groază în rândul oamenilor.

Se simt politicienii în siguranță purtând masca?

Câți dintre voi vă simțiți în siguranță cu adevărat purtând pe față acest absorbant, acest simbol al supunerii, denumit mască protectoare cu care niște psihopați v-au convins ca vă salvează viața privându-vă de dreptul a respira liber, aer curat si garantându-vă o intoxicare sigura cu propriul dioxid de carbon.

Vă folosiți de pretextul binelui comun să impuneți dictatura medicală, vă folosiți de medici și îi obligați să încalce jurământul lui Hipocrate, transformați o simplă răceala în sfârșitul lumii luând decizii în numele a milioane de oameni. Cine va credeți voi?! Zeii pământului?!
Nu aveți probe, ci doar argumente mincinoase, ilogice pentru a întreține plandemia voastră și dictatura medicală care vă este pe plac vouă și stăpânilor voștri cei ce conduc cu adevărat România.

Până cand credeți voi dragi politicieni că vă mai acceptă și vă mai înghite acest popor?! Totul are o limită iar voi ați depășit-o demult.

Mesajul deputatului este ca toți aceștia să se oprească din a minți, manipula și fura poporul. Deputatul spune și speră că va veni ziua când se va da socoteală pentru toate faptele.

Declarația politică Lasca Mihai Ioan deputat neafiliat 10.03.2021

Nu susțin legea vaccinării

Protest Oradea. Deputat Mihai Lasca
Protest Oradea. Deputat Mihai Lasca

Nu votez, nu susțin și am să lupt cu toată ființa mea împotriva oricărei legi care îngrădește sau limitează fără nici un motiv întemeiat și demonstrat public, oficial, dreptul la viață și liberul arbitru care sunt daruri de la Dumnezeu.
Jur credință patriei mele România, jur să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale omului, interesul național și să îndeplinesc voința poporului meu!
Așa să imi ajute Dumnezeu!”, declară deputatul neafiliat, Mihai Lasca.

Deputatul este cunoscut pentru participarea la proteste în diferite orașe ale țării pentru măsurile abuzive impuse de Guvern cu privire la pandemia de coronavirus. Acest gen de proteste au fost masive în capitala țării, București. 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile