Actualitate, Externe

Emmanuel Macron s-a făcut de râs de Ziua Franței: A fost huiduit și fluierat de mii de oameni pe Champs-Élysées(+video)

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a participat, miercuri, la parada militară organizată în centrul Parisului cu ocazia Zilei Naţionale şi le-a adus omagii poliţiştilor şi militarilor decedaţi în misiuni. Însă, el a fost primit cu huiduieli și fluierături puternice din partea a mii de francezi.

 

Emmanuel Macron s-a întâlnit cu militari, poliţişti, jandarmi şi pompieri francezi răniţi în operaţiuni, precum şi cu rudele celor decedaţi.

Prezent la parada organizată pe Bulevardul Champs-Élysées, în centrul Parisului, Emmanuel Macron a coborât de la tribună pentru a-i saluta pe tinerii adunaţi în Piaţa Concorde. „Vă mulţumesc pentru acest 14 Iulie, felicitări tuturor şi mulţumesc pentru participare”, a afirmat preşedintele Franţei.

Defilarea militară în Paris a început la ora 10.00 şi a durat câteva ore, cu participarea a circa 5.000 de militari, inclusiv din unităţi speciale, a unor poliţişti, jandarmi şi pompieri, precum şi a 73 de avioane militare, a 24 de elicoptere, a 221 de vehicule şi 200 de cai ai Gărzii Republicane.

Din cauza pandemiei, numărul spectatorilor a fost limitat la 10.000 de persoane.

Ceremoniile se vor încheia în cursul serii, cu un concert în zona Champ-de-Mars din Paris şi focuri de artificii la Turnul Eiffel.

Sursa: stiripesurse.ro

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile