Actualitate, Externe

Fost sportiv maghiar, decedat la 51 de ani după ce a dezvoltat Covid-19 imediat după vaccinarea cu serul Johnson&Johnson. Finii cunoscători din presă îl prezintă ca nevaccinat doar pentru că s-a îmbolnăvit la mai puțin de 10 zile după injecție

Fostul gimnast maghiar Szilveszter Csollany, dublu medaliat olimpic, a murit luni, la vârsta de 51 de ani. Deși era vaccinat cu serul Covid de la Johnson&Johnson, acesta s-a îmbolnăvit de Covid-19 la începutul lunii decembrie, fiind internat în stare gravă într-un spital din Budapesta, necesitând intubare. Este vorba despre fostul gimnast maghiar Szilveszter Csollany.

„Cu profundă tristețe anunțăm moartea lui Szilveszter Csollany”, au transmis într-o declarație comună federația ungară de gimnastică și Comitetul Olimpic, salutând un sportiv „de excepție”, conform Capital.ro.

Mai mulți membri ai lumii sportului au transmis mesaje emoționante legate de moartea fostului gimnast.
„Din păcate, Szilas a plecat… Am fost șocat de veste, nu am mai putut să-mi revin de atunci. Csollány a fost marele meu model, medalia olimpica de aur m-a făcut să realizez că poate aș putea fi unul dintre cei mai buni. Aveam 15 ani la acea vreme, iar doi ani mai târziu am putut urca împreună pe podium ca membru al naționalei Ungariei la Campionatele Mondiale de la Debrețin. Dumnezeu să fie cu tine, Silas!”, a afirmat campionul olimpic Krisztián Berki, citat de nemzetisport.hu.
„De ce??? Odihnește-te în pace, Szilas!”, a scris pe pagina sa de Facebook Dániel Gyurta, triplu campion mondial.
„Odihnește-te în pace Szilas!” – a declarat Tünde Szabó, secretarul de stat pentru sport.
Campion european în 1998, a câștigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta în 1996, înainte de a câștiga aurul la Sydney în 2000, de fiecare dată la inele. După ce s-a retras în 2003, a devenit antrenor și a lucrat pentru un mic club din Austria.
Szilveszter Csollany, care a distribuit mai multe postări anti-vaccin pe pagina sa de Facebook, nu a vrut să fie vaccinat împotriva Covid. Dar a trebuit să se vaccineze cu doza unică Janssen „din cauza muncii sale cu copiii”, a anunțat tabloidul Blikk la începutul lunii ianuarie. Mai exact, din cauză că guvernul maghiar i-a condiționat locul de muncă de vaccinarea anti-Covid.
Pentru că reacția adversă a survenit foarte rapid după vaccinare, presa propagandistă afirmă că boala care l-a lovit din senin pe „pacient” ar fi putut fi prevenită dacă treceau suficient de multe zile până când anticorpii dobândiți pe cale artificială să-și intre în funcțiune. Noi credem că dacă nu se vaccina ar mai fi trăit și astăzi. La fel ca Petrică Mîțu-Stoian, Ion Caramitru și alte exemple celebre care și-au distrus sistemul imunitar prin injectarea serurilor experimentale Covid.
Nu uităm și nu iertăm felul în care presa ticăloșită l-a prezentat pe Mîțu-Stoian ca mort în urma unor „complicații post-Covid”, omițând să menționeze că era vaccinat, pentru a-i înfricoșa pe oameni arătându-le cum se îmbolnăvesc și mor „nevaccinații”. La fel și în cazul fostului gimnast maghiar, presa aservită, inclusiv cea din România, vorbește doar despre decesul de Covid, nu și despre vaccinul Covid. De pildă, Mediafax l-a prezentat pe Csollany ca un „cunoscut opozant al vaccinării” care a murit de Covid-19, iar nu ca pe un VACCINAT care a murit de boala contra căreia a fost mințit că se va „imuniza”. Postarea Mediafax de pe Facebook a stârnit reacțiile internauților, care au început să dea trimiteri către presa maghiară și să semnaleze că așa-zisul antivaccinist era de fapt un vaccinat cu forța, care a mai și decedat de pe urma acestei politici absurde a guvernului lui Viktor Orban. Din păcate, nici până acum Mediafax nu a trecut în articolul său informația că sportivul maghiar era vaccinat, inducând prin titlul său exact opusul tristei realități și afișând retorica marxist-vaccinistă conform căreia opozanții vaccinării mor de Covid (rușinarea publică) și ei sunt singurii vinovați pentru aceasta (culpabilizarea moralizatoare). Ne întrebăm și noi pe limba lui Valeriu Gheorghiță, un mare detractor al fake news -urilor (alese pe sprânceană): oare câți oameni care cad victimele unei asemenea dezinformări vor fi induși să ia decizii greșite în legătură cu propriul corp?
Sursa: Vlad Părau / ActiveNews  / 

 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile