Actualitate

În Buzău, ca-n Vestul Sălbatic. Un bărbat a fost urmărit și bătut în trafic de trei indivizi, chiar sub ochii polițiștilor (+video)

Scene incredibile au fost filmate în județul Buzău. Un bărbat a fost urmărit, blocat și bătut în trafic de trei indivizi, iar totul s-a petrecut sub privirea polițiștilor, care au avut nevoie de intervenția mascaților să îi calmeze pe bătăuși. Deși în înregistrare se vede clar că agenții sunt depășiți de situație, reprezentanții Poliției spun că intervenția a fost una reușită. În urma incidentului, cei trei agresori au rămas liberi. Procurorul de caz nu îi consideră periculoși.

În imagini se vede și cum bărbatul a sunat la 112, iar de acolo i s-a spus că va ajunge și Poliția: „V-am trimis echipaj de poliție acolo.  Rămâneți pe loc. Sunt în mers și ei. Vin spre dumneavoastră!” Doar că polițiștii s-au văzut total depășiți de situație și au solicitat, la rândul lor, intervenția mascaților.

Buzoianul ar fi început să filmeze în timp ce conducea, încercând să scape de un grup de vânzători de pui și găini din comuna Săpoca, pe care i-a acuzat că vând în mod ilegal. Acesta era cu poliția în telefon când a fost blocat în trafic și apoi atacat de vânzători.

Reacția IPJ Buzău, după ce un bărbat a fost bătut de față cu polițiștii, iar agresorii lăsați liberi: „Intervenția a fost una reușită”

„Echipajul care a intervenit la fața locului a despărțit părțile implicate în conflict, în vederea consilierii. Ambele părți implicate continuau să provoace la reacție conflictuală. Polițiștii au preluat apelantul și au hotărât să-l escorteze cu mașina în siguranță până la sediul poliției. Intervenția a fost etapizată și procedural, astfel încât consecințele stării conflictuale să nu se agraveze și mai tare”, a precizat, într-o intervenție la Digi24, Cosmin Stanciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

După ce au dat explicații în fața polițiștilor, cei trei agresori au fost lăsați să plece acasă.

Sursa:digi24, Antena3

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile