Actualitate, Politic

Ministerul Apărării a șters postarea care omagia un general antisemit, unul dintre cei mai mari negaționiști ai Holocaustului. Institutul Elie Wiesel a reacționat dur, arătând că ”elogiul purtătorilor de valori radicale ne îndepărtează de NATO și UE”

Ministerul Apărării a șters postarea care omagia un general antisemit, unul dintre cei mai mari negaționiști ai Holocaustului. Institutul Elie Wiesel a reacționat dur, arătând că ”elogiul purtătorilor de valori radicale ne îndepărtează de NATO și UE”

Update 18.14: Ministerul Apărării arată într-un comentariu reacție pentru G4Media că ”regretă” situația și că a șters postarea. Ministerul a calificat incidentul drept ”o eroare impardonabilă”. ”Milioanele de nevinovați care au căzut victime ale Holocaustului reprezintă o tragedie care nu va putea fi niciodată uitată. Ministerul Apărării Naționale participă în mod activ la implementarea măsurilor de prevenire şi combatere a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură în România. Postarea a fost înlăturată de pe pagina ministerului și vă asigurăm că vom acționa cu fermitate, atât în comunicarea publică, precum și în activitatea curentă, pentru prevenirea şi sancţionarea cu fermitate a oricăror forme de negare şi distorsionare aHolocaustului, a antisemitismului şi a tuturor formelor de intoleranţă”, arată Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale.

Articol inițial: Ministerul Apărării Naționale, condus de Vasile Dîncu (PSD), l-a omagiat printr-o postare pe Facebook pe generalul Radu Theodoru la împlinirea vârstei de 98 de ani. Theodoru, membru fondator al partidului extremist România Mare în anii 90, a publicat cărți (”România ca o pradă”) și articole în care neagă Holocaustul din România și promovează atitudini antisemite.

Institutul Elie Wiesel a amendat postarea Ministerul Apărării, arătând că ”acum 81 de ani, în timpul Pogromului de la București, legionarii au ucis peste 125 de evrei. Astăzi, Ministerul Apararii Nationale onorează și ne prezintă drept model de viață un general în retragere, antisemit și negaționist militant și membru fondator al unui partid extremist. Dragă MApN, elogiul purtătorilor de valori radicale ne îndepărtează de NATO și UE! Legea românească interzice promovarea negaționiștilor și antisemiților…”.

Iată cum a fost portretizat Radu Theodoru în Raportul final al Comisiei pentru Studierea Holocaustului în România (2004);

”Nici unul dintre autorii români nu a adoptat, însă, argumentul negaţionist cu zelul şi vehemenţa cu care a făcut-o Radu Theodoru. Fost ofiţer de aviaţie, membru fondator al PRM şi, un timp, adjunct al lui Tudor, Theodoru avea sa fie exclus din PRM în urma unui conflict cu liderul partidului. Theodoru afirmă că Holocaustul a devenit „cea mai rentabilă afacere evreiască” ce a existat vreodată, „îmbogăţindu-i pe autorii zişi martori oculari care au fabricat în serie cu exagerări aberante şi viziuni patologice viaţa din lagărele naziste”.

Fiind „preluată de literatura de memorialistică”, teza „s-a dovedit deosebit de rentabilă”. Se produc „filme zise documentare, de fapt subtile sau grosolane mistificări precum SHOAH [de Claude Lanzmann]”, au loc „congrese zise ştiinţifice”, – totul pentru a crea „un sistem complex de dezinformări, de spălare a creierului, de presiuni psihologice, reuşind să impună falsul ca pe o realitate emoţională”.

Reacţia „demnităţii umane” la această stare de fapt, continua Theodoru, „se numeşte «REVIZIONISMUL ISTORIC» şi curajoşii săi partizani au devenit „ţinta nazismului sionist care foloseşte împotriva istoricilor revizionişti teroarea fizică, linşajul din presă, teroarea judiciară, atentatele, izolarea socială, loviturile economice”.

 

Sursa: G4Media 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile