Actualitate

Nici măcar subalternii lui Raed Arafat nu se vaccinează: „Doar 30% dintre angajaţii ISU sunt vaccinaţi”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vinri seară, că în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sunt vaccinaţi între 30 – 40% dintre angajaţi, iar la DSU cei mai mulţi s-au vaccinat.

Arafat a fost întrebat vineri, la Digi 24, câţi angajaţi ISU şi DSU s-au vaccinat.

“DSU, marea majoritate, cred că sunt câţiva care nu sunt vaccinaţi, dar marea majoritate s-a vaccinat la DSU. Din păcate, la ISU şi nu numai la ISU, ci şi în alte zone suntem ca în restul populaţiei poate un pic mai mult, undeva între 30-40 % suntem cu vaccinaţi în cadrul ISU şi acolo au fost discutate, explicat tot, dar se reflectă ce se întâmplă în rândul populaţiei”, a afirmat Arafat.

Întrebat care sunt motivele pentru care nu s-au vaccinat, şeful DSU a răspuns: “Am sesizat că ei caută informaţia unde e mai e senzaţională decât să fie mai ştiinţifică. Inclusiv, nu numai ISU, ci şi alte structuri. Ca şi procent este cumva la fel peste tot, poate sunt mici diferenţe. În structurile mai mici procentul de vaccinare e mai mare, structurile mai mari, procentul de vaccinare mai mic pentru că se reflectă ce se întâmplă şi în societate în general”.

 

Sursa: stiripesurse.ro, digi24 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile