Actualitate

Tragedie la Bacău: Un licean de 18 ani a făcut infarct după rapelul cu vaccinul Pfizer

Ziarul Național raportează un caz tragic din Bacău: la două zile de la rapelul cu vaccinul Pfizer, un tânăr licean de 18 ani perfect sănătos din județul Bacău a suferit un infarct de miocard. Medicii spun că legătura cu vaccinul este evidentă, deși se încearcă mușamalizarea acestui caz. Luna trecută, un student în vârstă de 22 de ani a murit subit la 6 zile după vaccinarea cu Pfizer, însă autoritățile au refuzat să considere decesul reacție adversă, la fel ca în alte zeci de cazuri tragice petrecute de la începutul campaniei de vaccinare, în România.

Raportările de pe platforma de vaccinare arată peste 16.000 de reacții adverse, de tip local și general, fără a detalia gravitatea acestora. Decese în urma vaccinării au tot fost semnalate de la începutul acestui an, însă de fiecare dată autoritățile au concluzionat să sunt simple coincidențe, scrie Claudia Marcu în Național.

De data aceasta, cazul tânărului de 18 ani din comuna Livezi, sat Bălăneasa, județul Bacău, care a suferit un  infarct la două zile de la rapelul Pfizer, nu mai poate fi ”băgat sub preș”, pentru că medicii de acolo au decis că o asemenea reacție adversă la vaccin nu poate fi ținută sub tăcere.

”Avem un caz al unui tânăr de 18 ani care a făcut rapelul la vaccinul Pfizer pe 5 iunie și a venit cu infarct de miocard în noaptea de 7 spre 8 iunie, în urgență la spitalul nostru. Băiatul a avut încă din seara de 7 iunie dureri puternice în piept. După ce au încercat să-l stabilizeze la urgențe, acesta a fost trimis cu elicopterul SMURD la Iași, unde i se va face coronarografie și angio CT. Cardiologii de la spitalul din Bacău spun că nu au mai văzut așa ceva și că este imposibil ca un tânăr sănătos să facă infarct la 18 ani. Infarctul s-a produs pe un fenomen de vasculită și de tromboză pe vasele coronariene, cauzate de vaccin. Trebuie oprită acum vaccinarea copiilor și adolescenților, pentru că ei au riscuri la vaccin, dar nu au riscuri la Covid și atunci trebuie să așteptăm testarea 5-7 ani”, au afirmat medicii din Bacău pentru Național.

Ziarul Național afirmă că medicii din Bacău consideră că infarctul are legătură directă cu rapelul Pfizer și investighează acum cazul, urmând să-l dea publicității. ”Cel mai probabil vinovată este proteina spike, care este produsă de către corpul nostru în urma injectării cu vaccinul ARN mesager și începe să circule într-o cantitate mare în toate vasele de sânge, producându-se o lezare a endoteliului vascular, la nivelul tunicilor care căptușesc vasele”, susțin medicii.

În Strategia de vaccinare împotriva Covid, publicată de Guvern în Monitorul Oficial din 3 decembrie 2020, este prevăzută ”crearea cadrului juridic pentru analiza și compensarea oricăror posibile efecte de durată legate de vaccinare, dacă se dovedește o relație de cauzalitate între vaccinare și respectivele efecte”. Bineînțeles că legislația nu a apărut nici acum, după 6 luni, pentru că, nu-i așa, pentru Guvernul Cîțu reacțiile adverse severe nu există, conchide Claudia Marcu în Național.

Sursa: National. ro/ ActiveNews

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile