Actualitate, Economic

Această generație a distrus cea mai puternică mașină economică – Michael Snyder

SUA sunt în colaps economic. Deși administrația Biden a anunțat luna trecută crearea a 517.000 de noi locuri de muncă, specialiștii spun că, de fapt, în ianuarie, economia SUA a pierdut 2,5 milioane locuri de muncă. Michael Snyder a publicat pe blogul său, The Economic Collapse, câteva dovezi cu adevărat alarmante.

Presa mainstream s-a grăbit să prezinte ca pe un mare succes cele 517.000 de locuri de muncă. CNN a citat un expert care a numit tendințele de pe piața muncii asemănătoare unui tren de mare viteză: „Cu 517.000 de noi locuri de muncă adăugate în ianuarie 2023 și rata șomajului de 3,4%, avem un raport de succes care demonstrează că piața muncii este mai mult ca un tren rapid (Bullet Train n.r.)”, a declarat vineri Becky Frankiewicz, președinte și director comercial al ManpowerGroup.

Google, Microsoft, Amazon, Apple, Facebook, Lyft, Twitter, Walmart, McDonald’s, FedEx și nenumărate alte corporații mari au decis să efectueze disponibilizări în masă.

Michael Snyder oferă o listă a disponibilizărilor anunțate recent, în care sunt prezentate cifre devastatoare:

Disney – „Vom reduce efectivele cu aproximativ 7.000 de locuri de muncă”, a declarat directorul general Bob Iger la analiza privind veniturile din primul trimestru al companiei. „Deși acest lucru este necesar pentru a aborda provocările cu care ne confruntăm astăzi, nu iau această decizie cu ușurință. Am un enorm respect și apreciere pentru talentul și devotamentul angajaților noștri din întreaga lume și sunt conștient de impactul acestor schimbări.

Yahoo a anunțat că va concedia „mai mult de 20% din forța de muncă” până la sfârșitul anului 2023, eliminând 1.000 de posturi doar într-o săptămână.

Ebay  mergea destul de bine, dar acum au decis că 500 de locuri de muncă, aproximativ 4% din forța de muncă, nu mai sunt necesare.

 Affirm, o altă companie de tehnologie, a anunțat recent că a luat decizia de a efectua disponibilizări în masă, reducând locurile de muncă cu 19%. Știrea a venit în momentul în care a raportat scăderea câștigurilor din al doilea trimestru, după estimările analiștilor.

JPMorgan Chase a ajuns la concluzia că este momentul să reducă cu câteva sute numărul de angajați, deoarece companiile de creditare a locuințelor continuă să fie afectate de ratele crescute ale dobânzilor.

– Zoom a anunțat marți că va concedia aproximativ 1.300 de angajați, sau aproximativ 15% din personalul său, pe măsură ce scade cererea de servicii digitale.

 Boeing tocmai a anunțat că 2000 de posturi în finanțe și resurse umane vor fi eliminate în acest an.

– Dell Technologies Inc. elimină aproximativ 6.650 de posturi, deoarece se confruntă cu o scădere a cererii de computere personale.

După cum spune Michael Snyder, criza este abia la început și lucrurile se vor înrăutăți pe măsură ce trece timpul, pentru că aceste lucruri sunt consecințele deciziilor politice extrem de proaste luate în ultimele zeci de ani.

Această generație a primit cheile celei mai mari mașini economice pe care a văzut-o vreodată lumea, dar a distrus-o.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile