Actualitate, Opinii, Politic

Av. Gheorghe Piperea: „E șocantă similaritatea dintre talibani și idioții utili ai progresismului!”

E șocantă similaritatea dintre talibani și idioții utili ai progresismului.

Talibanii aplică la propriu sloganul leninist “cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Nu aplici buchea cărții sfinte, în varianta originară, scrisă acum 1500 de ani, ești kaput. Bine, nu e chiar litera (cu atât mai puțin spiritul) cărții sfinte, e doar interpretarea dată de “învățații” hiper-bogați ai islamului, eroi și sfinți prin mandat, care îi trimit pe copiii de 15 ani să se arunce în aer cu tot cu Occidentul, dar nu ne încurcăm acum în detalii.

Cam așa e și cu progresimul, care se bazează pe credința în “știință”, adică în interpretarea ideologizată și totalitară a unor opinii, experimente, ghiceli, simulări statistice și edicte ale tehnocraților, precum și în “știrile” oficiale și în corectitudinea politică.
Dacă nu ești cu progresiștii, ești împotriva lor.
Poți fi oricând ținta unei fatwa, adică a unei condamnări la moarte pe motiv de infidelitate.
Nu negați, că e plin feisbuc-ul de chemări la uciderea ritualică a celor care nu sunt rusofobi și cu slava ukr la poza de avatar.
În plandemie, unii dintre noi am fost ”invitați” la ATI, unde eram așteptați cu lumânări. Pe vremea “luptei anti-corupțe”, bătrânii erau cadorisiți cu apelative de gen știrbi și nespălați și cu urări de moarte grabnică, pentru a nu mai vota cu “ciuma roșie”. Ca să nu mai vorbim că erau unii influenceri nazistoizi care nu ezitau să declare la tv că ei nu vor să stea alături de “neimunizați”, care ar trebui să fie închiși în case, cu lacăt exterior, până la acceptarea înțepăturii izbăvitoare sau a decesului “meritat”.
Vă spun asta din experiență – eram în direct, la tv, când se spuneau astea, protestele mele fiind întrerupte convenabil de breiching niuz.
E, și acum, cei ce vor să îl înfrângă pe Poutine sunt dispuși să facă orice, dacă li se cere. Ei sunt niște bravi soldați în oștile “binelui”, și ne obligă și pe noi, infidelii, la sărăcire, înfometare, “sobrietate” energetică, diversitate alimentară și sexuală. Cică, în engleză: what ever it takes, I am in (tot ce se cere, mă bag). Și chiar se cere… De exemplu, se cere ca soldații talibani ai progresismului să devină scatofagi, insectivori, împuțiți, înțepați regulamentar cu toate dozele, cu măști de cârpă pe față, donatori obligatorii pentru slava ukr – idioții utili se bagă la toate. Bine că sunt puțini, nașpa că sunt extrem de foarte vocali și țipători, obligând omul normal să le acorde un țîr de atenție.
Dar coarda asta a progresismului tâmpițel și demențial nu mai rezistă mult, la fel ca orice lucru ne-natural.
Hai Liberare!
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile