Actualitate, GREAT RE!SET, Politic

Comunicatul Ambasadei Ucrainei la București, prin intermediul căruia fariseul Zelenski neagă prigoana preoților români din Ucraina și se laudă că au dreptul să vorbească în limba română pe stradă

Oficialii de la Kiev au transmis un mesaj „special” pentru România, prin intermediul Ambasadei ucrainene la București. Potrivit acestuia, „Legea îmbunătățește reglementarea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, precum și asigurarea standardelor europene de protecție a drepturilor comunităților naționale, în special, prin crearea unor mecanisme adecvate pentru implementarea acestora”, scrie RTV. 

Redăm mai jos comunicatul oficial:
„Precizări de presă
În ultima perioadă, pe fondul adoptării Legii Ucrainei „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina”,  în mass-media și discursul public din România, au apărut informații și comentarii de natură distorsionată și manipulatoare care denaturează realitatea.Cu părere de rău, chiar și în condițiile războiului pe scară largă al federației ruse împotriva Ucrainei, precum și a sprijinului puternic al Ucrainei din partea autorităților și a poporului român, se difusează mituri cu privire la statul, care apără cu prețul vieții cetățenilor săi independența, libertatea și democrația întregii Europe. În acest sens, Ambasada Ucrainei în România consideră important evidențierea unor fapte.
Ucraina acordă o atenție deosebită și neschimbată respectării drepturilor minorităților naționale. Legea „Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina” adoptată în Ucraina este un pas progresiv și semnificativ.
Principalele realizări ale Legii sunt, în special:– afirmarea drepturilor minorităților (comunităților) naționale din Ucraina, în primul rând, dreptul la autoidentificare, libertatea asociațiilor civice și a adunărilor pașnice, libertatea de exprimare a opiniilor și convingerilor, de gândire, de expresie, de conștiință și de religie, de a participa la viața politică, economică, socială, la utilizarea limbii și la educația în limbile minorităților (comunităților) naționale, precum și păstrarea identității culturale a minorităților (comunităților) naționale.
– afirmarea competențelor organului central de autoritate executivă, care asigură implementarea sistematică și cuprinzătoare a politicii de stat în domeniul de protecție a drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, ce respectă standardele europene.
– afirmarea dreptului de a crea organe consultative cu minoritățile naționale în cadrul organelor executive de stat la diferite niveluri.
afirmarea posibilității de a crea centre ale minorităților naționale în centre regionale sau localități stabilite, în scopul de a lua în considerare interesele persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale.
– minoritățile (comunitățile) naționale pot utiliza limba maternă în mass-media, în interacționarea cu autoritățile.
Astfel, Legea îmbunătățește reglementarea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, precum și asigurarea standardelor europene de protecție a drepturilor comunităților naționale, în special, prin crearea unor mecanisme adecvate pentru implementarea acestora.
Abordările Ucrainei și României asupra procesului educațional au fost convenite în 2021 în cadrul proiectului de Protocol privind colaborarea în domeniul educației între Ministerul Educației și Științei al Ucrainei și Ministerul Educației al României. Acesta este un document solid care prevede implementarea unor măsuri comune pentru a asigura condiții corespunzătoare de educație în limba maternă pentru reprezentanții minorității române din Ucraina și reprezentanții minorității ucrainene din România. Ne așteptăm la semnarea acestui document.
Subiectul asigurării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale a fost abordat, în special, în cadrul recentelor convorbiri telefonice dintre Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Klaus Iohannis, dar și dintre Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, și Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu. Este definită secvența pașilor suplimentari pentru a asigura, în oglindă, drepturile corespunzătoare.
Reieșim în continuare din importanța excepțională de consolidare a încrederii reciproce și cooperării dintre Ucraina și România în contracararea agresiunii ruse împotriva Ucrainei și prevenirea difuzării manipulărilor care pot diviza și juca în mâna agresorului”.
 Potrivit acestui comunicat nesimțit venit din partea Ambasadei Ucrainei la București, reiese că prigoana preoților români este un „fake-news” și că „ statul, care apără cu prețul vieții cetățenilor săi independența, libertatea și democrația întregii Europe” face un sacrificiu și pentru noi, invocând la nesfârșit legea minorităților pe care o puteți citi integral, în limba română, AICI: ActiveNews publică traducerea integrală a Legii minorităților naționale adoptată de regimul Zelenski. DOCUMENT.
Potrivit legii care nu aduce nimic nou în beneficiul minorităților de români din Ucraina, iată câteva drepturi care apar  în noua lege de fațadă a lui Zelenski:
Le permite minorităților să-și organizeze evenimentele în limba maternă, cu asigurarea traducerii în limba de stat, dacă este cazul, le permite să aibă ziare, tipografii, edituri și afișe bilingve,  să se adreseze la apelurile de urgență în limba maternă, să aibă indicatoare bilingve la intrarea în localități,  să aibă școli private în care toate materiile pot fi predate în limba maternă.
„Nu ne ajută la nimic acești pași mici făcuți în întâmpinarea noastră, dacă nu este rezolvată problema de bază a minorităților – revenirea la dreptul constituțional de a avea un învățământ public integral în limba maternă”, a declarat pentru Libertatea Aurica Bojescu, președinta Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți și reprezentanta comunității românești în Ucraina.
„Trebuie să revenim la normele constituționale, în care învățământul în limba maternă este garantat de stat”, atrage atenția Bojescu. Aparent, autoritățile europene aplaudă noua lege a lui Zelenski, considerând că Ucraina este un model demn de urmat pentru toți membrii blocului.
Uniunea Culturală Maghiară din Transcarpatia și Uniunea Democrată Maghiară din Ucraina au luat în schimb atitudine vizavi de acest fapt și au criticat dur schimbările aduse prin lege: „Legea tratează drepturile minorităților ca drepturi care pot fi realizate individual de către diverși reprezentanți,  lipsind minoritățile (comunitățile sau organizațiile) de posibilitatea de a-și realiza pe cale instituțională drepturile politice, educaționale sau lingvistice”, se arată în declarație.
Prin urmare, ce drepturi ne acordă regimul Zelenski? Faptul că putem vorbi liberi limba română pe stradă?  Au existat în spațiul public informații clare care au susținut prigoana preoților români din Ucraina, inclusiv declarația preotului Mihai Jar:
„Au început prigoanele grele și mari, ne-au distrus complet. Ne-au distrus, pur și simplu trebuie să răbdăm pentru Hristos, pentru credință. Dar nu în felul ăsta. Nu te poți ruga nici la Dumnezeu acum, să stai să dormi cu frică în casă. Au intrat noaptea la Mitropolie la Cernăuți, au intrat noaptea peste ei în case cu (puști) automate, i-au pus (pe clerici) la perete, au spart geamurile. (…) Au mers la mănăstiri de maici, le-au pus la pământ, le-au apăsat cu călcâiul pe cap, lucruri foarte grele. Aici la noi s-a oprit puțin, nu știu din ce cauză. Cel mai mult s-au controlat Mitropolia și mănăstirile. Bisericile din sate au stat liniștite. Mănastirile au fost controlate mai tare”, a spus preotul român.
 În acest sens, Ambasada Ucrainei, prin declarația sa, nu a făcut altceva decât să-și reafirme indolența, susținând că ar fi doar un fake-news: „Au apărut informații și comentarii de natură distorsionată și manipulatoare care denaturează realitatea”. Atât de mare este nesimțirea lui Zelenski, conducătorul măscărici, cum bine spunea Părintele Dan Băduescu, în predica sa, publicată recent de ActivNews, de la cârma statului ucrainean.
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile