Actualitate, Social

Elevă de 16 ani, înjunghiată după festivitatea de școală, pe o stradă din București – Cele două s-ar fi certat de la un băiat

O adolescentă de 16 ani a fost înjunghiată astăzi, în picior, de fosta iubită a prietenului ei, pe strada Jiului din Sectorul 1 al Capitalei.

Polițiști din cadrul Poliției Capitalei-Secția 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înțepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeași vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1.

Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

La scurt timp, a fost identificată și depistată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia poliției

 

Sursa: Antena3

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile