Actualitate, Religie

Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului

Pe 15 august creştinii ortodocşi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului. Sărbătoarea este cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mare. Cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorim și Ziua Marinei, Fecioara Maria fiind patroana spirituală a marinarilor. La fel ca în cazul celorlalte sărbători creştine, de sărbătorea Adormirii Maicii Domnului sunt legate o multitudine de tradiţii și obiceiuri ce sunt respectate cu sfințenie până în ziua de astăzi,

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Fecioarei Maria. Există mărturii despre sărbătorirea acesteia încă din secolul al V-lea. Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat foarte mult, mai cu seamă după Sinodul al IV-lea ecumenic, când s-a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Adormirea Maicii Domnului a început să fie sărbătorită mai întâi în Ierusalim, unde, în apropiere de Grădina Ghetsimani, se păstrează mormântul Fecioarei Maria. Răspândirea acestei sărbători în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu. În Apus, sărbătorea s-a răspândit mai târziu, în timpul Papei Teodor I ce era originar din Ierusalim.

o icoana cu Adormirea Maicii Domnului
Potrivit Sfintei Tradiţii, Maica Domnului a fost înştiinţată de către un arhanghelul Gavriil în legătură cu trecerea sa la cele veşnice: „Acestea zice Fiul tău: «Vremea este a muta pe maica Mea la Mine»

Semnificația și istoricul praznicului Adormirii Maicii Domnului

o imagine cu o masa cu pomana
În ziua de 15 august, credincioșii fac pomeniri  pentru sufletele celor adormiți

Tradiţia spune că Maica Domnului a mai trăit încă 11 ani după Înălțarea la ceruri a Mântuitorului. Scrierile bisericești spun că Fecioara Maria a fost luată de către apostolul Ioan în casa sa pentru a o îngriji, unde s-a și stins din viață.

Nu vom găsi informații despre Adormirea Maicii Domnului în Evanghelie, ci doar în Sfânta Tradiţie. Potrivit Sfintei Tradiţii, Maica Domnului a fost înştiinţată de către arhanghelul Gavriil în legătură cu trecerea sa la cele veşnice:

„Acestea zice Fiul tău: «Vremea este a muta pe maica Mea la Mine». Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare“.ű

 

După aceasta, Fecioara Maria şi-a cerut iertare de la toţi apropiaţii, iar apoi şi-a dat duhul. În clipa aceea, Domnul Însuși s-a pogorât din ceruri pentru a primi în mâinile sale sufletul său sfânt. În acel moment, s-au înfăptuit o multitudine de minuni: ochii orbilor au văzut, surzii și-au recăpătat auzul, iar ologii au început să umble. Trupul Maicii Domnului a stat trei zile în mormânt, fiind, după aceasta, ridicat în chip tainic la ceruri.

Conform Tradiției, Duhul Sfânt i-a adus pe toți apostolii din locurile în care propovăduiau Învățătura Creștina pentru a-și lua rămas bun de la Maica Domnului. Singurul care nu a ajuns la timp a fost apostolul Toma. Acesta a sosit în Ierusalim în cea de-a treia zi după înmormântarea Fecioarei Maria și, dorind să ofere cinstire trupului său, i-a pus pe apostoli să-i deschidă mormântul. Atunci au descoperit că trupul dispăruse, acesta fiind ridicat la ceruri de către Iisus Hristos.

 o imagine cu mai multi struguri intr-un cos
În dimineața acestei zile, femeile merg la biserică și împart struguri pentru cei trecuți în neființă

Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului: Ce se dă de pomană pentru sufletele celor adormiți

o imagine de la Ziua Marinei
Cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorim și Ziua Marinei, Fecioara Maria fiind patroana spirituală a marinarilor

Adormirea Maicii Domnului este considerată sărbătoarea care desparte zilele călduroase de cele reci. Se crede că până și natura se întristează din cauza morții Fecioarei Maria, de aceea, după 15 august, iarba nu mai crește, iar frunzele copacilor încep să se îngălbenească și să cadă. Aceasta este ultima zi în care se pot culege flori și ierburi de leac. La fel ca în cazul celor mai multe sărbători creştine, de ziua de 15 august sunt legate o multitudine de tradiţii şi superstiţii pe care oamenii, mai ales cei de la sate, le respectă cu sfințenie. În ziua de 15 august, credincioșii fac pomeniri pentru sufletele celor adormiți, merg la biserică și împart struguri pentru cei trecuți în neființă. În unele zone ale țării, se dau de pomană prune și faguri de miere. În popor se crede că femeile însărcinate trebuie să nu muncească în ziua de 14 august, zi premergătoare Adormirii Maicii Domnului, astfel vor avea o naștere ușoară și un copil sănătos. Fetele necăsătorite trebuie să spele cu apă și busuioc icoana Fecioarei Maria, crezându-se că astfel își vor întâlni repede alesul. Se crede că persoanele care se roagă și țin post negru în această zi vor scapă de toate bolile și necazurile. De asemenea, în popor se spune că înflorirea trandafirilor în această zi vestește o toamnă blândă și îndelungată.

Tradițiile și obiceiurile de Adormirea Maicii Domnului diferă în funcție de zonă, dar se crede că toți credincioșii ar trebui să se roage în această zi, deoarece toate dorințele le vor fi ascultate și îndeplinite.

 

Sursa: BZI 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile