Fară Categorie

Știri generale

Fară Categorie

Prof. Univ. Dr. Leon Zăgrean, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila : NU VACCINAȚI ANTICOVID COPIII ȘI TINERII! – Strigatul unui profesor către corupții din sistemul medical și politic, complici la crima care urmează

„Urmărind statisticile și ceea ce se întâmplă în timp real, iată recomandarea Domnului profesor universitar doctor Leon Zăgrean, fostul șef al Catedrei de fiziologie și neuroștiințe al Universității de medicină și farmacie Carol Davila din București pană în octombrie 2021, care știe foarte clar ce spune”, ramarcă o cititoare a paginii […]

Fară Categorie

Preoți care îl neagă pe Dumnezeu în slujba terorii vaccinale: „Doar preoții vaccinați să poată să îi împărtășească pe credincioși”

Dacă nu se poate, o persoană religioasă sau laică, vaccinată, să fie numită ” – este propunerea unui episcop italian. În urmă cu un an, Papa Francisc a deschis campania de imunizare a Vaticanului prin vaccinarea împotriva Covid. Şi s-a implicat continuu pentru a creşte gradul de conştientizare a importanţei […]

Fară Categorie

Av. Marina Ioana Alexandru, mesaj pentru protestatarii amendați la manifestația din 21 decembrie: NU sunteți singuri, suntem mulți! Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților este alături de dumneavoastră! (+VIDEO)

Avocata Marina Ioana Alexandru, prezentă la manifestația din 21 decembrie, la Palatul Parlamentului, a transmis un mesaj de solidaritate protestatarilor care au fost amendați: „DOAMNE ajută dragii mei FRAȚI!!! Pentru eventualele amenzi emise cu ocazia Manifestației din 21 decembrie 2021, nu ezitați să mă contactați… NU sunteți singuri, suntem mulți!!! […]

Fară Categorie

Vaccinarea s-a dovedit a fi un eșec uriaș în Vestul Europei: Germania și Olanda anulează Crăciunul din cauza creșterii numărului de infectări cu „varianta Omicron”, iar Marea Britanie renunță la Revelion

Olanda a intrat duminică într-o nouă izoloare strictă din cauza temerilor legate de varianta Omicron a coronavirusului, iar ministrul britanic al sănătății nu a exclus posibilitatea unor restricții suplimentare, în timp ce Europa se pregătește pentru o creștere a numărului de infectări cu Covid-19 în perioada de sărbători, de obicei […]

Fară Categorie

Serul experimental anti-covid, denumit „vaccin”, nu pare să ofere nicio IMUNIZARE – Primele persoane „infectate cu Omicron” găsite în SUA și în România au fost complet vaccinate!

Primul caz din SUA de „variantă Omicron” a virusului SARS-CoV-2 a fost identificat în California, au anunțat miercuri Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC), potrivit Blaze Media. Într-un comunicat de presă, agenția de sănătate publică a precizat că noua variantă a fost depistată la un călător american complet vaccinat, […]

Fară Categorie

Bulgaria introduce „certificate verzi” care atestă nivelul de anticorpi – Testul ar urma să fie valabil pentru 90 de zile

Ministrul bulgar al Sănătății, Stoiko Kațarov, a anunțat că Bulgaria va începe să emită certificate verzi, în urma unui test de anticorpi, potrivit Știripesurse. Certificatul va fi valabil pentru 90 de zile în cazul celor care aleg varianta testului de anticorpi. Iată ce a declarat ministrul bulgar al Sănătății: ”Cerința este […]

Fară Categorie

Av. Ana-Corina Săcrieru: Ce trebuie să faceți dacă angajatorul vă impune certificatul de vaccinare

Primesc aceeași întrebare de la mai multe persoane, de aceea, răspunsul juridic la această întrebare este urmatorul (indiferent dacă hotărârea de guvern contestată deja in instanță va fi dublată sau nu de vreo lege): – până când angajatorul nu vă dă ceva scris, mergeți la serviciu, indiferent ce vi se […]

Fară Categorie

UDMR este cel mai loial aliat al lui Iohannis. Deocamdata. – Ce minister-cheie ar putea primi UDMR de la Ciucă?

În plină perioadă de negocieri, pentru Guvernul pe care a fost desemnat să-l formeze Nicolae Ciucă, s-a aflat, pe surse, e drept, că liberalii ar lua în calcul varianta ca portofoliul Fondurilor Europene să treacă la UDMR. O decizie nu a fost anunțată, încă, oficial, urmând să mai aibă loc […]

Fară Categorie

BREAKING Fără restricții la malluri și hoteluri. Obligația prezentării certificatului verde nu a fost cuprinsă de Guvern în hotărârea cu noile măsuri, deși Raed Arafat anunțase acest lucru

ZERO restricții la malluri și hoteluri: Guvernul a „uitat” să cuprindă obligația prezentării certificatului verde în hotărârea cu noile măsuri. Hotărârea adoptată, vineri, de Guvern pentru instituirea noilor restricții valabile de luni nu include, în varianta publicată în Monitorul Oficial, obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în malluri […]