Actualitate, Externe, Politic

Camion frigorific, plin cu 152 de cadavre, descoperit sub uzina Azovstal – Kremlinul anunţă că vor fi predate Ucrainei – Și patru mine au fost descoperite sub cadavre (+VIDEO)

Corpurile neînsuflețite ale 152 de soldați ucraineni au fost descoperite sub uzina de le Azovstal din Ucraina. Ele au fost descoperite într-o dubă frigorifică, Moscova anunţă că va preda Ucrainei cadavrele, având în vedere că Mariupolul, oraşul în care se află uzina a fost cucerită de armata lui Putin.

 

 

Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele sale au găsit „152 de cadavre care aparţin unor militari ai forțelor armate ale Ucrainei”. Totodată, el a anunţat că trupurile neînsufleţite erau depozitate într-o unitate de răcire (n.r dubă frigorifică), iar sub trupurile lor au fost descoperite și patru mine, scrie observatornews.ro.

”În furgonul al cărui sistem de refrigerare nu funcţiona, erau depuse 152 de cadavre ale unor combatanţi şi militari din forţele ucrainene”, precizează ministerul. ”Patru mine au fost descoprite sub trupurile neînsufleţite”, anunţă Ministerul rus al Apărării.

După ce a preluat controlul asupra orașului Mariupol la sfârșitul lunii aprilie, apărătorii rămași ai orașului au fost găzduiți timp de săptămâni întregi în tunelurile subterane de sub uriașa uzină de oțel Azovstal.

La începutul lunii mai, sute de soldați ucraineni s-au predat trupelor Moscovei de la Azovstal, iar Rusia a indicat că vor fi puși în judecată.

 

 

Sursa: unica.md

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile