Actualitate, Politic

DECLARAȚIE POLITICĂ – Deputat MIHAI LASCA : „Magistrații trebuie să răspundă pentru abuzurile lor!”

Stimați colegi, nu de multe ori apar în presă știri despre arestări și condamnări decise în altă parte decât în sălile de judecată, în încăperi în care nu se rostesc decât numelui celui care trebuie sacrificat de către așa-zisa ”justiție independentă”.

În anul 2013 am fost arestat nevinovat timp de 3 luni în baza unor acuzații mincinoase și la cererea fostului procuror DIICOT Oradea Pantea Adrian-Constantin pentru falsificare și clonare de carduri, fapte care după 5 ani de zile au fost clasate, adică s-a constatat că acele fapte nu le-am comis.

După stabilirea nevinovăției mele, în continuare, procurorul DIICOT Oradea Pantea Adrian-Constantin nu a renunțat la abuz și a reinterpretat în mod tendențios probatoriul din dosar doar pentru a născoci o altă acuzație total diferită de cea inițială, respectiv ”constituire de grup organizat în vedere trecerii frauduloase a unor migranți”, migranți fictivi fără nume și fără proveniență. Practic, procurorul Pantea Adrian-Constantin a descoperit nodul în papură fiind plătit generos din banii statului pentru a se juca cu libertatea mea.

În luna ianuarie 2022 am formulat o plângere penală împotriva acestui procuror abuzator Pantea Adrian-Constantin, dar nici până în prezent nu mi s-a comunicat stadiul plângerii depuse de mine. De ce s-ar soluționa cu celeritate o astfel de plângere în condițiile în care magistrații nu răspund deloc pentru acțiunile lor? Nu este deloc normal ca anchetatorii și cei judecă soarta oamenilor să nu răspundă pentru greșelile sau abuzurile lor care pot afecta în mod tragic viața oamenilor nevinovați.

Acum, din cauza ”nodului în papură” descoperit miraculos după ce am fost arestat nevinovat 3 luni de zile pentru fapte pe care nu le-am comis sunt intens mediatizat ca fiind un cunoscut traficant de migranți, fiindu-mi încălcată prezumția de nevinovăție. Mai mult decât atât, probele propuse în favoarea mea au fost respinse, fiind încălcat și dreptul meu la apărare.

Un anumit judecător din completul de judecată manifestă un comportament imparțial și pare că are de îndeplinit cu orice preț niște sarcini trasate dinainte, aflarea adevărului nefiind o condiție obligatorie.

Se vorbește de ani buni despre ”știrbirea independenței justiției” și ”erodarea încrederii românilor în justiție”, dar este ca și cum ai vorbi despre știrbirea unei farfurii sparte sau despre încrederea în Iuda. Fără responsabilizarea celor care au puterea de a aresta și a condamna nu se poate garanta imparțialitatea justiției din România.

Justiția înseamnă respectarea drepturilor, aflarea adevărului și pedepsirea în baza unor probe fără dubiu.

Se spune că justiția este oarbă, dar eu aș spune că este o oarbă care se lasă condusă pe căi înșelătoare, este o oarbă care vede ”nodul în papură”. Octav Bibere spunea că: ”Justiția e oarbă ca să aibă o scuză.” Eu sper că justiția din România să fie oarbă la indicațiile celor din umbră.

 

Viitorul României aparține Patrioților! Așa să ne ajute Dumnezeu!”

 

Sursa: Mihai Lasca

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile