Actualitate, Politic

Deputatul USR Nicu Fălcoi afirmă că George Simion, președintele AUR, s-ar droga la Parlament – Simion și-a făcut test anti-drog: Vrea să-i dea în judecată pe cei care l-au acuzat că se droghează

Deputatul USR Nicu Fălcoi îl atacă pe copreședintele AUR George Simion într-o manieră rar întâlnită în politică. Deputatul de Timiș afirmă că Simion s-ar droga la Parlament și, deși recunoaște că nu are dovezi, invocă recentul caz în care un angajat al grupului parlamentar AUR a fost prin cu canabis asupra sa la intrarea în Parlament.

„Astăzi, la ședința de plen a Camerei Deputaților, m-am uitat atent la George Simion. Mai exact la fața și la ochii lui, de fiecare dată când a luat cuvântul.

Vă spun sincer că, date fiind și antecedentele, nu m-ar mira ca acolo, la ei la grup, să mai tragă un ”joint” din când în când. Asta e, s-a dovedit cu probe clare că aduc în Parlament astfel de lucruri. Problema e că, privindu-i ochii și văzându-i starea de agitație, cred că au trecut deja la ”liniuțe”.

Acum, e drept că nu am nici o dovadă care să susțină cele spuse de mine, mai puțin privirea și atitudinea, dar vă spun sincer că mie așa mi s-a părut”, scrie Nicu Fălcoi pe Facebook.

George Simion, președintele AUR, anunță că și-a făcut un test anti-drog, pentru a demonstra că nu se droghează și pentru a-i da în judecată pe cei care au lansat acuzații în acest sens.

Simion a prezentat imagini cu el intrând și ieșind din Spitalul Obregia și o fotografie cu rezultatul analizelor, care arată că este negativ la opiacee, marijuana, amfetamine, metadonă, cocaină și alte droguri.

Liderul AUR afirmă că vrea să depună o inițiativă legislativă prin care candidații la Parlamentul României să fie testați anti-drog și să fie supuși unei expertize psihologice și psihiatrice.

George Simion a anunțat că îi va da în judecată pe deputatul USR Nicu Fălcoi, care l-a acuzat că se droghează, și pe europarlamentarul USR Dragoș Pâslaru, care l-a acuzat că ia bani de la ruși.

Simion susține că sumele pe care speră că le obține sub formă de daune vor fi donate unor orfelinate.

 

 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile