Actualitate, Politic

Facebook o pune pe Diana Șoșoacă în categoria politicienilor „controlați de Rusia” – REPLICA: „Am fost singura care a luat cuvântul împotriva Acordului cu Ucraina!”

Contul de Facebook al senatorului Diana Șoșoacă a fost marcat (captura mai jos) de către rețeaua de socializare drept cont aparținând unui politician aflat parțial sau total sub controlul Rusiei. – a apărut un articol pe portalul stiripesurse.ro .

”Conform definiției Facebook, „entitățile media controlate de stat” sunt instituțiile media pe care Facebook le consideră a fi parțial sau în întregime sub controlul editorial al autorităților guvernamentale, pe baza unor cercetări și evaluări efectuate pe cont propriu ținând cont de o serie de criterii dezvoltate în acest scop. Considerăm că aceste Pagini trebuie să respecte un standard mai ridicat de transparență, deoarece credem că ele combină influența unei organizații media cu susținerea unui stat.”.

Replica senatorului Diana Șoșoacă

„DREPT LA REPLICĂ
Bună ziua,
Astăzi a apărut un articol pe „știri pe surse” care conține minciuni cu privire la persoana mea, în sensul că facebook m-ar considera o persoană parțial sau total sub influența Rusiei. Prin acest articol denotati că nu aveți jurnaliști care să verifice cu exactitate informațiile sau nu știu să citească ceea ce văd online.
Sau pur și simplu aveți o problemă în ceea ce mă privește și vreți cu tot dinadinsul să îmi pătați imaginea sau dați curs politicii Guvernului de a denigra persoanele care sunt pentru neutralitatea României, pace și care militează și au militat continuu pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
De aceea prin acest drept la replică vă aduc la cunoștință că sunteți într-o gravă eroare, având în vedere că postarea mea readuce în memoria românilor faptul că am fost unicul Senator care a luat cuvântul împotriva Acordului cu Ucraina, prevăzând exact ceea ce s-a întâmplat după jumătate de an.
Am dat 2 linkuri, unul fiind de la sputnik.md.com, care la acel moment nu era interzis. Ulterior instituirii cenzurii presei la nivel european, site-ul sputnik a fost considerat că fiind sub controlul guvernului rus. Acest anunț este pus de facebook, nu că subsemnata sau pagină mea este sub controlul Guvernului rus, ci că linkul prezentat de pagină mea provine de la un editor aflat sub controlul Guvernului rus, adică despre sputnik.md.com
Este inadmisibil ceea ce faceți și dacă erați o presă corectă ar fi trebuit să menționati adevărul, dar, mergând pe raționamentul dvs., înseamnă că dvs. sunteți sub controlul Guvernului Român, ceea ce nu prea face cinste nimănui.
Mi-ar fi plăcut să văd că manifestați interes pentru toate reușitele Senatorului Diana Iovanovici-Șoșoacă, despre ajutorul oferit oamenilor, despre inițiativa Neutralitatea României, Pacea de la București, care a avut un succes nu numai pe plan național, despre inițiativele legislative în interesul poporului român, despre interpelările cu privire la industria distrusă și posibilitățile de redresare și recuperare a unei părți a acesteia. În schimb vă limitați a mă denigra fără niciun fundament, promovând fake news.
Sincer nu m-am așteptat din partea dvs.
Vă solicit să luați act de cele menționate, să dispuneți publicarea prezentului drept la replică și să vă revizuiți atitudinea în ceea ce mă privește.
Va mulțumesc,
Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă

Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă

content-image

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile