Actualitate, Externe, Politic

Joe Biden s-a împiedicat, din nou, pe scara avionului Air Force One (+VIDEO )

Urcatul treptelor către aeronava prezidențială pare să fie o „probă” cu ceva emoții pentru liderul american în vârstă de 79 de ani.

Recent, președintele s-a împiedicat în timp ce urca treptele către Air Force One.

S-a întâmplat la Baza Aeriană Andrews, potrivit The Independent. De unde aeronava prezidențială se pregătea să plece pentru a-l duce pe Joe Biden către California.

S-a ținut cu mâna de balustradă

Din câte se poate vedea din imaginile difuzate de site-ul publicației britanice și ajunse și pe Youtube, Biden urca treptele, ținându-se cu mâna dreaptă de balustradă.

La un moment dat, s-a împiedicat, dar s-a redresat rapid și și-a continuat drumul spre ușa avionului, părând să zâmbească în timp ce urca restul treptelor până la aeronavă.

Emoții la „proba” treptelor au fost și anul trecut

Nu e prima oară când liderul de la Casa Albă a părut să aibă ceva de furcă în momentul în care urca treptele către aeronava prezidențială, Air Force One. Anul trecut, în martie, Biden s-a împiedicat, și nu doar o dată, după ce începuse să urce, într-un ritm mai alert, pe scara avionului.

La un moment dat, a căzut chiar în genunchi. S-a ridicat rapid și după ce a părut să-și scuture pantalonii de praf, și-a continuat drumul spre avion. Ajuns la capătul scărilor, Joe Biden a salutat și apoi a intrat în aeronava care avea să-l ducă în Atlanta. Și acel moment a fost surprins de camerele de luat vederi, imaginile răspândindu-se apoi pe Internet.

 

Sursa: national.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile