Actualitate, Politic

Noua listă a Guvernului PSD-PNL-UDMR după ultimele negocieri – PSD a fost de acord ca sistemul rotativ pentru postul de premier să înceapă cu PNL

Sursele politice susțin că Guvernul va fi votat săptămâna viitoare, joi, 25 noiembrie, potrivit RomâniaTV. PSD ar fi acceptat ca sistemul rotativ să înceapă cu PNL și Nicolae Ciucă, care ar urma să ocupe această funcție până în mai 2023.

Au fost și câteva neînțelegeri, precum Ministerul Finanțelor și cel al Transporturilor, unde, potrivit acelorași surse, Florin Cîțu n-ar fi de acord cu cedarea Finanțelor, deși, inițial, a existat ideea ca partidul care are premierul să renunțe la Ministerul Finanțelor.
PSD își dorește, de asemenea, și Ministerul Transporturilor, însă prim-vicepreședinții PNL prezenți la negocieri au solicitat PSD să cedeze acest minister, existând riscul unei adevărate revolte în PNL dacă vor fi cedate din nou Transporturile, mai precizează RomâniaTV.
Iată noua listă a Guvernului PSD-PNL-UDMR după ultimele negocieri:
Premier – Nicolae Ciucă (PNL)
Vicepremier – Kelemen Hunor (UDMR)
Finanțe – Adrian Câciu (PSD)
Dezvoltare – Cseke Attila (UDMR)
Externe – Bogdan Aurescu (independent asumat de PNL)
Interne – Lucian Bode (PNL)
Apărare – Vasile Dîncu/Sorin Grindeanu (PSD)
Justiție – Cătălin Predoiu (PNL)
Transporturi – Sorin Grindeanu (PSD)
Muncă – Gabriela Firea (PSD)
Educație – Sorin Cîmpeanu (PNL)
Sănătate – Alexandru Rafila (PSD)
Mediu – Tanczos Barna (UDMR)
Energie – Virgil Popescu (PNL)
Economie – Radu Oprea (PSD)
Agricultură – Adrian Chesnoiu (PSD)
Sport – Eduard Novak (UDMR)
Digitalizare – Raluca Turcan (PNL)
Cultură – Bogdan Gheorghiu (PNL)
Fonduri Europene – PSD
Sursa: ActiveNews
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile