Actualitate

„Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele COVIDULUI!” – Angajaţii din Poliţie, penitenciare și militarii rezervişti au protestat azi, la Parlament

După ce sindicaliștii feroviari au obținut promisiunea unor creșteri salariale de la Ministerul Transporturilor, din ce în ce mai mulți bugetari anunță proteste. Angajații din Poliție și din penitenciare fac proteste, joi, chiar în fața Palatului Parlamentului. Și membrii Federaţiei Sanitas au ieșit azi în stradă.

Câteva sute de sindicalişti din Poliţie, penitenciare, Poliţia de Frontieră şi din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale participă joi la un miting de protest în Piaţa Constituţiei, în timp ce câteva zeci de sindicalişti din Federaţia Sanitas participă la o altă manifestaţie, în faţa Parlamentului. Protestele au început azi în jurul orei 12:00. în fața Palatului Parlamentului, iar în ţară la prefecturile judeţelor Iaşi, Timiş şi respectiv Cluj. Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor si Personalului Contractual din România (FSNPPC) a transmis că protestele „vizează nu doar drepturile cuvenite, ci și eficientizarea serviciului polițienesc derulat în slujba cetățenilor”.

„Se dezbate Legea bugetului și ne revendicăm drepturile cuvenite!…și ne bântuie, așa, o întrebare: oare, altor bugetari, altor angajați din privat, nu le pasă de viitorul lor și al celor ce vor urma?”, au transmis cei de la SNPPC, pe Facebook, cu referire la protestul de la Parlament. Alături de actuali și foști polițiști, la protest participă și o delegație de formată din circa 100 de membri ai Federației Sanitas (a salariaților din Sănătate). Ambele grupuri de sindicalişti au ca revendicare principală aplicarea legii salarizării (legea 153/2017), fiind nemulţumite de faptul că Guvernul nu a inclus în bugetul pe 2022 majorările salariale prevăzute de legea salarizării, după ce nici pe anul în curs nu au aplicat integral legea salarizării.
Angajaţi din Poliţie, penitenciare şi militarii trecuţi în rezervă sunt aşteptaţi să protesteze, joi, începând cu ora 12.00, la sediul Parlamentului şi la prefecturile din judeţele Iaşi, Timiş şi Cluj. Iniţial, protestul de la Bucureşti fusese anunţat ca având loc în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului.

Joi seară, sindicatele reprezentative pentru aceste categorii profesionale au anunţat că protestul programat în Bucureşti va avea loc nu la Guvern, ci în Piaţa Revoluţiei, la sediul Legislativului.

„Urmare neaplicării legii salarizării, toate sindicatele polițiștilor, polițiștilor de frontieră și polițiștilor de penitenciare au decis astăzi, 20 decembrie a.c. să organizeze proteste comune”, anunță Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), într-un comunicat de presă. Angajații și pensionarii din Poliție, penitenciare și armată cer: aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) și actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Totodată, Federaţia Sanitas a anunţat că pichetează, joi, de la ora 12.00, Parlamentul. Protestul este programat să aibă loc la intrarea din Parcul Izvor. Încă de la finalul lunii noiembrie, polițiștii amenințau cu proteste.

Polițiștii din Sindicatul Europol au început protestele chiar din 1 decembrie. „Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. Nu mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar. În timp ce pentru alte categorii bugetare, legea salarizării deja se aplică în integralitate”, transmitea atunci Sindicatul Europol. De asemenea, federațiile sindicale din învățământ au început luni protestul în București, în fața Guvernului, acțiunile urmând să dureze timp de 3 zile, luni, marți și miercuri. Profesorii ar fi trebuit să primească o majorare de 16% a salariilor de bază, în medie, pentru a ajunge la sumele din grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017. Această majorare ar fi trebuit să fie acordată încă din 2020, dar a fost amânată de Guvernele Orban și Cîțu, fiind acum din nou amânată parțial de Guvernul Ciucă.

Sursa: Libertatea 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile