Actualitate, Externe, Politic

Primii militari americani capturați de ruși: Vor fi și ei condamnați la moarte de ruși?- Misiunea americanilor a eșuat lângă Harkov

Doi mercenari americani, care erau dați dispăruți de mai bine de o săptămână în Ucraina, au fost capturați de forțele ruse, anunță publicația britanică The Telegraph.

Cei doi americani au fost luați prizonieri în timpul unui atac care a avut loc de joia trecută lângă Harkov, povestesc camarazii care luptau alături de ei.

Primii militari americani capturați de ruși

Alexander Drueke, în vârstă de 39 de ani, și Andy Huynh, în vârstă de 27 de ani, erau angajați ca mercenari într-o unitate obișnuită a armatei ucrainene.

Drucke a servit în Chemical Corps, o unitate a Armatei SUA care este responsabilă cu protecția împotriva armelor biologice, radiologice, nucleare și chimice. Funcția i-a fost dezvăluită de emblema de pe tunică (precum și abrevierea 74D), vezi foto de mai jos.

Se crede că cei doi sunt primii militari americani care au fost capturați în Ucraina de către ruși!

 

Mercenarii britanici au fost condamnați la moarte

Drueke și Huynh se vor alătura unui număr tot mai mare de luptători occidentali capturați de forțele ruse, inclusiv trei britanici – Aiden Aslin, Shaun Pinner și Andrew Hill. Aceștia din urmă au fost deja condamnați la moarte de tribunalul autoproclamatei republici Donețk.

Capturarea celor doi americani reprezintă un moment sensibil din punct de vedere diplomatic, deoarece Kremlinul ar putea încerca să o folosească ca dovadă că SUA se implică direct în războiul din Ucraina.

Vladimir Putin, președintele rus, va cere concesii semnificative în schimbul eliberării lor, potrivit The Telegraph.

Misiunea americanilor a eșuat lângă Harkov

Un camarad al celor doi bărbați, care a cerut să își păstreze anonimatul, a declarat pentru The Telegraph că mercenarii americani au fost capturați după ce trupe rusești mult mai numeroase au învins într-o bătălie desfășurată săptămâna trecută în satul Izbytske, la 48 km nord-est de Harkov. Satul este la mai puțin de 8 km de granița cu Rusia.

„ERAM ÎNTR-O MISIUNE ȘI TOTUL A LUAT-O RAZNA, AM PRIMIT INFORMAȚII PROASTE. NI S-A SPUS CĂ ORAȘUL ERA LIBER, DAR S-A DOVEDIT CĂ RUȘII ÎL ATACAU, DEJA. AU VENIT PE DRUM CU DOUĂ TANCURI T72 ȘI MAI MULTE BMP3 , PLUS APROXIMATIV 100 DE INFANTERIȘTI” , A MĂRTURISIT UN LUPTĂTOR AL TRUPELOR UCRAINENE.

Sursa: Ziarul National

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile