Actualitate, Externe, Politic

Război în Ucraina: Au început negocierile ruso-ucrainene la Istanbul

UPDATE:

Noi detalii de la negocierile de pace Rusia-Ucraina au fost făcute publice de partea ucraineană. Ucraina a reiterat faptul că e gata să adopte un statut de neutralitate – una din principalele cereri ale Rusiei – în schimbul unor garanții de securitate. Statutul de neutralitate presupune ca Ucraina să nu adere la alianțe militare, cum este NATO, și să nu găzduiască pe teritoriul său baze militare străine. Polonia, Israel, Turcia și Canada se numără printre potențialii garanți ai securității Ucrainei, notează BBC.

Printre propunerile înaintate de Ucraina este și o perioadă de consultare de 15 ani asupra situației din Crimeea. Ucraina e de părere că stadiul negocierilor a avansat suficient cât să se justifice, acum, o întâlnire față în față a președinților Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Delegația a spus că așteaptă răspunsul Rusiei în această privință.

UPDATE

Ministrul adjunct al Apărării rus Alexander Fomin a declarat la finalul rundei de negocieri că Rusia va „reduce drastic” activitatea militară din jurul Kievului și a Cernihivului, informează TASS, citată de BBC. UPDATE ora 14:45, Ambasada Ucrainei în Turcia a anunțat că runda de negocieri Rusia – Ucraina s-a încheiat.

Discuțiile au durat aproximativ patru ore, cu câteva pauze. Nu este clar dacă discuțiile vor continua pentru a doua zi, potrivit The Guardian, care citează Reuters. Consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a a anunțat marți câteva dintre problemele care au fost discutate în timpul negocierilor de la Istanbul, spunând că au avut loc „consultări intensive” pe mai multe probleme.

Negocierile dintre delegația rusă și cea ucraineană, care au loc marți la Istanbul, ar putea deschide calea pentru o întâlnire a celor doi lideri, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, a declarat marți președintele turc Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.

Erdogan le-a vorbit celor două delegații, înainte de începere unei noi runde de negocieri. Într-un discurs televizat, Erdogan a spus că a sosit timpul ca discuțiile să dea rezultate concrete și a cerut o încetare imediată a focului, spunând că „oprirea acestei tragedii” depinde de ambele părți.

„Într-un moment atât de dificil, suntem încântați să vă urăm bun venit și să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea”, a spus Erdogan, adăugând: „Îmi doresc ca întâlnirile și discuțiile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru țările voastre, regiunea noastră și întreaga omenire”.

El a spus că atât Zelenski, cât și Putin din Rusia sunt „prieteni valoroși” ai Turciei.

Turcia este membră NATO, dar păstrează legături puternice cu Rusia. Erdogan nu s-a alăturat sancțiunilor Occidentului împotriva Moscovei – una dintre puținele țări care încă a făcut acest lucru.

Sursa: Digi24 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile