Actualitate, Externe, Politic

Rusia oprește focul la Azovstal și permite plecarea civililor

Ministerul rus al Apărării a declarat că trupele sale vor opri ostilitățile pentru a permite civililor să părăsească uzina siderurgică asediată Azovstal din orașul-port Mariupol.

 

Potrivit unui comunicat emis luni de Ministerul rus al Apărării, militarii ruși vor opri focul pentru ca civilii care se află, alături de combatanții ucraineni, în uriașul complex siderurgic Azovstal să poată părăsi zona, începând cu ora 14.00, ora Moscovei.

Femeile, copiii și personalul fabricii

Ministerul a precizat că civilii din Azovstal pot pleca apoi fiecare unde dorește.

Forțele ruse și împuterniciții lor pro-ruși ucraineni se angajează să „înceteze unilateral ostilitățile, să retragă unitățile la o distanță sigură și să asigure plecarea” civililor „în orice direcție pe care o vor alege”, a comunicat ministerul.

Ministerul a precizat că categoriile de persoane cărora li s-a permis să plece sunt femeile, copiii și personalul fabricii. „Dacă în uzina metalurgică mai sunt încă civili, atunci cerem în mod expres ca autoritățile de la Kiev să dea ordin comandanților formațiunilor naționaliste (ucrainene) să îi elibereze”, a adăugat ministerul rus.

Uriașa fabrică Azovstal este ultima fortăreață controlată de forțele Kievului în Mariupol, un mare oraș portuar devastat de bombardamente după mai multe săptămâni de asediu.

În timp ce clădirile complexului metalurgic sunt în mare parte distruse la suprafață, o vastă rețea de tuneluri subterane a permis până acum luptătorilor ucraineni să priveze forțele rusești de un control total.

Rusia a cerut în repetate rânduri ca luptătării din Azovstal, pe care Moscova îi descrie drept extremiști și mercenari străini, să se predea. Ucraina a avertizat că va întrerupe negocierile cu Rusia dacă luptătorii săi rămași în Azovstal vor fi uciși.

 

Sursa: Ziarul National 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile