Actualitate, Politic

Scandal în PNL. Raluca Turcan: „S-a negociat în genunchi. V-aţi milogit la Ciolacu. Florin Cîțu ar trebui să-şi depună demisia!”

Raluca Turcan a reacționat publicând pe un grup intern de comunicare al PNL un mesaj dur la adresa lui Florin Cîțu. Turcan îl acuză pe preşedintele partidului a negociat doar pentru el şi că nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri. ”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, îi transmite Raluca Tucan lui Florin Cîţu, potrivit news.ro.

Prezentăm integral mesajul Ralucăi Turcan:

”Dragi colegi, Am decis să nu particip la această şedinţă întrucât votul mi-a fost deja deturnat o dată, şi doresc să nu se mai întâmple lucrul acesta din nou. Doresc însă să cunoaşteţi părerea mea despre evenimentele în desfăşurare. Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Şi un vot manipulat ordinar. Nu, nu mă refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri şi cu unii şi cu alţii. Votul meu şi al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Şi doar în folosul unui grup extrem de restrâns.”

 

Sursa: Observator 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile