Actualitate, Politic

Vicepreședinte SNAP: ”Polițiștii au fost transformați într-un fel de slugi ale Guvernului” – Polițiștii riscă plângeri penale pentru abuz în serviciu

Viorel Stroe, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, susține că forțele de ordine nu ar trebui să dea amenzi în baza unei hotărâri de guvern care a fost declarată neconstituțională. Acesta consideră că polițiștii care îi sancționează pe cetățeni în baza actului normativ care instituie starea de alertă comit un abuz și riscă plângeri penale.

Conducerea Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) atrage atenția că amenzile care se aplică acum cetățenilor sunt neconstituționale, având în vedere decizia CCR din 20 octombrie.

”Este abuz în serviciu ce fac forțele de ordine. Adică starea de alertă este declarată neconstituțională din 20 octombrie 2021, dar tu aplici o ordonanță care emite norme și sancțiuni în baza unei stări de alertă. Ce să mai înțeleagă unul ca mine, care are studii de drept, din tămbălăul ăsta? Adică am scos fundația, dar rămâne acoperișul la casă. Practic, toate amenzile care se dau acum sunt neconstituționale, pentru că sunt date în baza unei hotărâri de guvern care reglementează norme și sancțiuni în starea de alertă, stare de alertă care a fost încuviințată în mod neconstituțional de către Parlament. CCR a spus clar în decizia sa că Parlamentul nu poate să delege puterii executive chestiuni care țin exclusiv de atribuțiile puterii legislative”, ne spune Viorel Stroe, vicepreședintele SNAP.

Acesta arată că polițiștii spun cetățenilor doar să conteste amenzile în instanță, dar că aceștia riscă plângeri penale pentru abuz în serviciu. ”Ai creier în cap și ești plătit cu bani frumoși ca să ai creier în cap și să ți-l folosești. Dacă mă oprește un polițist pe stradă să mă întrebe de codul QR, o să-l întreb și eu dacă are în atribuția postului să verifice codul QR. Ce-o să-mi răspundă? Că astea sunt regulile? Care reguli? În legislație spune că ai dreptul să-mi ceri buletinul. De asta la noi, polițiștii, forțele de ordine au fost transformate într-un fel de slugi ale Executivului, când, de fapt, ele trebuie să fie în slujba legii. Și cine face legea? Parlamentul, nu Guvernul”, ne-a precizat vicepreședintele SNAP, Viorel Stroe.

”Jur să apăr Constituția”

Polițiștii ar trebui să citească încă o dată jurământul lor, unde scrie: ”Jur să apăr Constituția și să respect legile țării”, mai spune Viorel Stroe, vicepreședintele SNAP, care subliniază că a apăra Constituția înseamnă să-ți manifești rolul activ. ”De aceea le-aș spune polițiștilor că nu trebuie să aplice doar regulile, ci să apere Constituția. Tu, domnule polițist, trebuie să respecți o lege făcută de niște parlamentari aleși de popor. Ceea ce înseamnă că polițiștii nu ar trebui să dea nicio amendă pentru că starea de alertă este neconstituțională. Că doar scrie și în Constituție că deciziile CCR sunt general valabile și obligatorii. Din păcate sunt și acum mulți polițiști care se supun regulei nescrise, care datează de pe vremea Miliției, ordinul se execută, nu se discută, în condițiile în care tu răspunzi personal pentru abuz în serviciu”, a afirmat Viorel Stroe, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Liberi prin naștere

Vicepreședintele SNAP a mai evidențiat faptul că motivarea sentinței date de judecătorul Amer Jabre, de la Curtea de Apel București, care a anulat hotărârile de guvern ce au impus restricții populației, ar trebui predată în facultățile de drept în primul an. ”Atât de frumos explică omul acela, într-un limbaj atât de clar pentru cineva care cunoaște minim sistemul de drept, cum noi, cetățenii, am fost deposedați de niște drepturi și le-am lăsat în grija statului, când statul nu ni le acordă, pentru că noi le avem prin naștere. Noi suntem liberi prin naștere, nu putem fi condiționați de stat ca să ne dea libertate”, ne-a mai declarat Viorel Stroe, vicepreședintele SNAP. Totodată, acesta a mai criticat nivelul foarte ridicat al amenzilor, care încalcă principiul din Carta Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia sancțiunile pecuniare trebuie să fie proporționale cu nivelul de trai din acea țară.

 

Sursa: Claudia Marcu / Ziarul National 

guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
Daniel
Daniel
2 ani în urmă

Trebuie făcute plângeri penale și instituția care reprezinta data în judecata

Telefon
724551727