Actualitate Politic

Cîţu: În privinţa personalului medical există propunerea ca cei care nu se vaccinează să fie testaţi contra cost

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că, în ceea ce priveşte vaccinarea personalului medical, există propunerea ca cei care nu doresc să se vaccineze să fie testaţi anti-COVID şi să suporte costul testelor. El a răspuns astfel întrebat dacă Executivul ia în calcul măsura obligativităţii imunizării anti-COVID în rândul cadrelor medicale […]

Actualitate Externe

Incendiu puternic la un spital COVID din Irak. Cel puțin 60 de persoane au pierit în flăcări (+video)

Cel puţin 60 de pacienţi şi-au pierdut viaţa în incendiul care a devastat unitatea COVID-19 a unui spital din Nasiria, conform AFP, citată de Agerpres. Bilanţul provizoriu este de 60 de morţi şi 22 de răniţi. Conform BBC, premierul irakian Mustafa al-Kazimi a ordonat arestarea directorului spitalului. Flăcările au izbucnit […]

Actualitate Externe

Vladimir Putin încearcă să îi atragă pe ucraineni de partea Rusiei

Vladimir Putin încearcă să îi atragă pe ucraineni de partea Rusiei. A publicat un articol pe site-ul Kremlinului în care susține că actualul stat ucrainean este în exclusivitate rodul politicilor fostei URSS, în detrimentul Rusiei istorice. Vladimir Putin încearcă să îi atragă pe ucraineni de partea Rusiei. Liderul de la Kremlin […]

Actualitate Politic

AUR s-a făcut de râs la alegerile din Republica Moldova. Scor RUŞINOS!

Moldovenii de peste Prut au fost chemaţi, duminică, la urne pentru a-şi vota reprezentanții în viitorul Parlament de la Chișinău. Lupta în alegeri s-a dat între pro-europeni și pro-ruși. La capătul unei campanii tensionate, în care lupta anticorupție, sărăcia și amenințările cu dezintegrarea statului au fost leitmotivele dezbaterilor, alegătorii de […]

Actualitate

FDA atrage atenția asupra riscului de a dezvolta un sindrom al sistemului nervos în urma vaccinării cu serul Johnson&Johnson

Administrația pentru Alimente și Medicamente va atașa o etichetă vaccinului Johnson & Johnson avertizând asupra unui risc crescut de apariție a unei afecțiuni nervoase rare cunoscute sub numele de sindromul Guillain-Barre, conform New York Times. Un număr de 100 de oameni din cei aproximativ 12.800.000 de americani care au primit vaccinul […]

Actualitate Externe

Comisia Europeană va cere Maltei să renunţe la decizia de a închide graniţele pentru persoanele nevaccinate

Comisarul european pentru justiţie spune că adoptarea certificatului de sănătate este obligatoriu pentru ţările membre UE. Malta a anunţat vineri că va fi prima ţară din Uniunea Europeană care îşi va închide graniţele pentru călătorii nevaccinaţi, Malta, cu 500.000 de locuitori, are cea mai mare rată de vaccinare din UE. […]

Actualitate Externe

Legea anti-pedofiliei din Ungaria: 20 de ani închisoare, fără posibilitatea eliberării condiţionate

Potrivit Híradó, modificarea legislaţiei ungare va înăspri şi prevederile Codului Penal, astfel autorii unor acte de pornografie infantilă pot primi până la 20 de ani închisoare, fără posibilitatea eliberării condiţionate. Un astfel de caz calificat este, de exemplu, pedofilia comisă în mod violent împotriva minorului cu vârsta de până la […]

Actualitate Externe

Comandantul misiunii SUA-NATO din Afganistan își dă demisia după retragerea trupelor

Șeful trupelor americane și NATO din Afganistan, generalul Austin „Scott” Miller, își va anunța luni demisia din această poziție, într-un gest simbolic care va marca sfârșitul retragerii militare din această țară, scrie NBC News, citând oficiali din Departamentul american al Apărării. El avertiza recent că, după retragerea trupelor străine din Afganistan, […]